Home » D:News » Academia Română a girat lansarea aplicaţiei Eminescu ce nu va fi disponibilă prea curând

Academia Română a girat lansarea aplicaţiei Eminescu ce nu va fi disponibilă prea curând

Academia Română a girat lansarea aplicaţiei Eminescu ce nu va fi disponibilă prea curând
Publicat: 17.01.2019
Academia Română a anunţat cu fast lansarea aplicaţiei "Mihai Eminescu, întreaga operă", marţi, la Ateneul Român din Bucureşti. La nici 24 de ore după eveniment aplicaţia nu este disponibilă pentru cei care au încercat să o încarce.

Organizatorii au oferit celor prezenţi la lansarea aplicaţiei mobile „Mihai Eminescu, întreaga operă” un clip video în locul programului promis în cadrul festivităţilor organizate de Academia Română de Ziua Culturii Naţionale (15 ianuarie), la Ateneul Român din Bucureşti.

Ovidiana Bulumac, din partea Asociaţiei Române de Geopolitică, Geoeconomie şi Geocultură, a confirmat, miercuri, pentru MEDIAFAX faptul că aplicaţia nici nu va fi disponibilă prea curând.

„E o problemă cu cei de la Apple. Durează mai mult până când aplicaţiile sunt aprobate pe serverele lor. Pentru utilizatorii de Android, aplicaţia ar putea să fie publicată instantaneu, dar noi preferăm să apară pe ambele platforme simultan şi să aşteptăm”, a spus ea.

Cercetătoarea a mai afirmat că abia săptămâna viitoare se va pune problema unei discuţii pentru rezolvarea acestei situaţii şi programarea unei noi lansări a aplicaţiei la Ateneul Român.

Aplicaţia „Mihai Eminescu, întreaga operă” a fost realizată pe parcursul a doi ani de o echipă interdisciplinară alcătuită din cercetători voluntari de la Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române (CESPE) şi de Asociaţia Română de Geopolitică, Geoeconomie şi Geocultură, alături de tineri informaticieni, cu sprijinul financiar al Asociaţiei Neamunit.

Însă la nici  24 de ore de la lansare, nimeni, în afară de echipa de realizatori, nu părea să fi reuşit să folosească aplicaţia.

Aplicaţia „Mihai Eminescu, întreaga operă” pentru telefoanele cu sisteme de operare Android şi iOS ar avea ca scop „apropierea tineretului de «omul deplin al culturii române» (Constantin Noica) prin intermediul tehnicilor de comunicare moderne. În acelaşi timp, opera este utilă şi persoanelor de specialitate, punând la dispoziţia acestora un bogat instrumentar bio-bibliografic”, se arăta într-un comunicat al Academiei Române.

„Opera eminesciană va fi disponibilă în cel mai scurt timp prin intermediul aplicaţiei în regim gratuit şi într-un format compatibil cu telefoanele inteligente, în magazinele App Store şi Google Play”, au anunţat realizatorii proiectului, miercuri, pe pagina dedicată aplicaţiei pe Facebook.
 


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Inima umană este incredibilă! Un studiu arată că se poate repara singură
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Lisa Gerrard, vocea libertății din Gladiatorul. „Cânt în limbajul inimii, o limbă pe care o știu de foarte mult timp”
Monica Vitti, regina filmului italian
Monica Vitti, regina filmului italian
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu