Home » Cultură » Motivul pentru care Teatrul Excelsior din Bucureşti a ajuns în Cartea Recordurilor

Motivul pentru care Teatrul Excelsior din Bucureşti a ajuns în Cartea Recordurilor

Motivul pentru care Teatrul Excelsior din Bucureşti a ajuns în Cartea Recordurilor
Publicat: 16.01.2019
Teatrul Excelsior din Capuitală a fost inclus în Cartea Recordurilor pentru cea mai mare gradenă rotativă din lume, construită special pentru spectacolul intitulat "Vlaicu Vodă", pus în scenă anul trecut, cu ocazia Centenarului Marii Uniri, conform unui comunicat remis MEDIAFAX.
Pe 21 ianuarie, de la ora 12.30, în Sala „Ion Lucian” a Teatrului Excelsior, va avea loc un eveniment prin care va fi celebrat noul titlu primit, la care vor participa actori şi tehnicieni din echipa spectacolului „Vlaicu Vodă”. Vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai instituţiilor care au făcut posibilă realizarea superproducţiei. De asemenea, vor fi acordate diplome onorifice emise de Guinness World Records care atestă performanţa înregistrată de Teatrul Excelsior, scrie Mediafax.
 
Totodată, va fi prezentat, pentru prima dată, un material video al producţiei „Vlaicu Vodă” şi vor fi rememorate momente-cheie care pun în valoare universul fascinant pe care aceasta l-a generat, dar şi rolul esenţial al gradenei rotative în cadrul conceptului regizoral şi scenografic al spectacolului.
 
„Această recunoaştere este cu atât mai importantă pentru noi cu cât nu am… depăşit o performanţă deja înscrisă, ci suntem primii care scriu în Cartea Recordurilor o astfel de performanţă în domeniul-cultural artistic. O realizare cu atât mai valoroasă! Deci, chiar dacă vor mai fi proiecte care vor încerca să depăşească această performanţă, istoria va nota că noi am fost primii! Este un dar pe care Teatrul Excelsior îl face tuturor românilor. Le mulţumesc tuturor celor din echipa acestui proiect! Au fost peste 700 de oameni care au lucrat zi şi noapte pentru reuşita acestui proiect! Ne dorim ca performanţa noastră să îi inspire pe toţi cei care realizează proiecte culturale”, a precizat Adrian Găzdaru, managerul Teatrului Excelsior.
 
Spectacolul „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, regizat de Horia Suru, a oferit publicului o experienţă teatrală complexă. Spectacolul a avut loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în perioadele 8 – 10 iunie şi 22 – 26 august 2018.
 
Satul medieval construit în mărime naturală pentru acest eveniment a evocat în detaliu fascinanta lume de acum şase sute de ani. Acesta a conţinut nouă case, opt turnuri de apărare, patru ateliere de meşteşugari, un han şi o biserică (interpretare după biserica Sân Nicoară, Curtea de Argeş), sute de costume şi măşti populare, zeci de muzicieni (instrumentişti, cor şi ansamblu arhaic), alături de săteni, străjeri, călăreţi, meşteşugari (olari, pielari, pictori, sculptori în lemn şi ţesătoare), toate au reconstituit atmosfera lumii româneşti medievale.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship