Psihopatia este un spectru, iar toţi oamenii se află într-o zonă a acestuia. Dacă ai simţit vreodată lipsa vinovăţiei sau a empatiei, acestea sunt trăsături ale psihopatiei. Conform Business Insider, lipsa fricii în anumite situaţii sau acceptarea unor riscuri mari reprezintă tot însuşiri psihopatice.
În mare parte din filmele ce abordează tema psihopatiei, persoanjele cu această afecţiune sunt prezentate ca ucigaşi, însă în realitate marea majoritate a psihopaţilor nu sunt ucigaşi în serie. Lipsa emoţiilor precum anxietatea sau frica le permite să fie calmi în situaţii extreme.
De asemenea, psihopaţii pot fi fermecători şi au abilitatea de a-şi asuma riscuri şi de a lua decizii îndrăzneţe.
Aceste persoane preferă, de obicei, relaţiile pe termen scurt şi nu investesc mult timp în cele de lungă durată precum căsătoria. Această strategie este asociată cu asumarea riscurilor şi a egoismului.
Deşi bărbaţii şi femeile psihopate sunt similare în multe cazuri, unele studii arată că femeile psihopate sunt mai predispuse la anxietate, probleme emoţionale şi promiscuitate. Unii psihologi susţin că femeile psihopate sunt diagnosticate deseori cu tulburări de personalitate, caracterizate de emoţii puternice, reacţii impulsive şi excese de furie.
Deşi psihopaţii prezintă o lipsă a emoţiilor precum frica sau supărarea, simt alte emoţii precum fericirea, dezgustul ori bucuria.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: