O rachetă rusească Soyuz a reuşit să amplaseze pe orbită un satelit militar. Aceasta este prima lansare, cu succes, după ce o rachetă similară nu a reuşit să mai trimită un echipaj către Staţia Spaţială Internaţională din cauza unei defecţiuni.
Armata din Rusia a afirmat că o rachetă
Soyuz-2 a decolat de pe platforma din Plesesk, informează
AP.
Anterior, o rachetă Soyuz-FG la bordul căreia se aflau astronautul Nick Hague, din cadrul NASA, şi cosmonautul Alexei Ovchinin, din cadrul Roscosmos, s-a defectat în 11 octombrie, la două minute de la decolare. Echipajul a aterizat, în siguranţă, însă agenţia spaţială Roscosmos a anulat orice decolare a unei rachete până la cea din 25 octombrie.
Se pare că defecţiunea ar fi fost produsă de o problemă la unul dintre propulsoarele treptei principale. Agenţia spaţială plănuieşte să realizeze alte două lansări Soyuz fără echipaj, înainte de a fi trimis următorul echipaj către
Staţia Spaţială Internaţională. Momentan nu a fost programată nicio dată pentru următoarea lansare, însă se aşteaptă să aibă loc în decembrie.
În prezent, la bordul staţiei spaţiale se află Alexander Gerst (Agenţia Spaţială Europeană), Serena Auñón-Chancellor (NASA) şi Serghei Prokopiev (Roscosmos), aflaţi pe ISS din luna iunie.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: