Home » Știință » A fost identificată gena disfuncţiei erectile

A fost identificată gena disfuncţiei erectile

A fost identificată gena disfuncţiei erectile
Publicat: 10.10.2018
Cercetătorii au identificat o variantă genetică ce este parţial resposabilă pentru disfuncţia erectilă. Descoperirea poate ajuta la crearea unor tratamente mai eficiente, conform specialiştilor.

Bărbaţii care deţin o copie a acestei variante au un risc cu 59% mai mare de dezvoltare a disfuncţiei erecţile. AFP notează că rezultatele au la bază analiza unei baze de date ce conţine 36.649 de pacienţi ai centrului Kaiser Permanente Northern California. 

Riscul disfuncţiei erectile apare la unu din cinci bărbaţi, conform unui studiu realizat în 2007, în SUA, dar riscul creşte odată cu vârsta. Aproape o treime din riscurile disfuncţiei erectile sunt asociate factorilor genetici. Conform noului studiu, varianta genetică, descoperită recent, creşte riscul apariţiei afecţiunii cu 2%. 

„Ştim că există şi alţi factori precum fumatul, obezitatea, diabetul sau bolile cardiovasculare, iar bărbaţii care încearcă să rezolve aceste probleme pot reduce riscul disfuncţiei erectile”, a declarat Eric Jorgenson, autorul studiului. 

„Din cauza faptului că regiunea din genomul uman descoperită recent pare că creşte independent riscul acestei afecţiuni, putem dezvolta noi tratamente ce atacă variaţiile din zona genetică. Acest lucru are potenţialul de a ajuta bărbaţii ce nu răspund tratamentelor existente în prezent”, adaugă Jorgenson. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii