Home » Istorie » Premiile Nobel, distincţiile înfiinţate din voinţa savantului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei

Premiile Nobel, distincţiile înfiinţate din voinţa savantului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei

Premiile Nobel, distincţiile înfiinţate din voinţa savantului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei
Publicat: 01.10.2018
Premiile Nobel au fost înfiinţate din voinţa inventatorului dinamitei, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833 - 1896), printr-o clauză menţionată în testamentul pe care acesta l-a redactat la Paris, în 1895, cu un an înainte de a muri.

Industriaşul suedez a luat decizia de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care s-au evidenţiat prin servicii aduse omenirii, potrivit Mediafax.

Potrivit acestui testament, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze au alcătuit un capital ale cărui dividende anuale trebuie distribuite „acelora care, pe parcursul anului precedent, au făcut omenirii cele mai mari servicii”, potrivit nobelprize.org.

Testamentul redactat la Paris prevedea ca dividendele anuale generate de acel capital iniţial să fie repartizate astfel:

„Prima parte va fi distribuită autorului descoperirii sau invenţiei celei mai importante în domeniul fizicii; a doua, autorului sau descoperirii celei mai importante în chimie; a treia, autorului descoperirii celei mai importante în domeniul fiziologiei sau medicinei; a patra parte, autorului celei mai remarcabile opere literare cu o tendinţă idealistă; a cincea, personalităţii care a acţionat cel mai bine pentru apropierea popoarelor, abolirea sau reducerea armelor permanente, iniţierea şi multiplicarea congreselor pentru pace”.

Din punct de vedere legal, testamentul nu a desemnat un legatar pentru averea în sine a industriaşului suedez. La deschiderea lui, în 1897, testamentul a fost contestat de membrii familiei Nobel.

În plus, Alfred Nobel a desemnat comisii şi comitete diferite care să atribuie în fiecare an aceste premii: Academia Suedeză atribuie Nobelul pentru literatură, Karolinska Institutet, pe cel pentru medicină, Academia Regală Suedeză pentru Ştiinţe decernează Nobelurile pentru fizică şi chimie, iar un comitet special desemnat de Parlamentul norvegian atribuie Nobelul pentru pace. Testamentul nu explică însă metodologia pe care fiecare comisie trebuie să o urmeze pentru a decerna premiile în fiecare disciplină.

Pentru ca această problemă să fie reglată a fost nevoie de trei ani: s-a decis să se instituie în calitatea de legatar o Fundaţie Nobel care să administreze capitalul din care se acordă premiile Nobel, iar acele instituţii şi comitete desemnate prin testament au acceptat să atribuie aceste premii.

În 1968, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la înfiinţare, Banca Centrală a Suediei (Riksbank) a instituit un premiu pentru ştiinţe economice în memoria lui Alfred Nobel, punând la dispoziţia Fundaţiei Nobel o sumă anuală echivalentă cu valoarea celorlalte premii Nobel.

Până în 1974, era posibil ca premiul Nobel să fie decernat şi postum. Doi suedezi au fost astfel recompensaţi: în 1931, pentru literatură – Erik Axel Karlfeldt, şi în 1961, pentru pace – Dag Hammarskjöld.

În 2018, premiul Nobel din fiecare domeniu este în valoare de 9 milioane de coroane suedeze (870.000 de euro) şi suma poate fi împărţită dacă există mai mulţi laureaţi în aceeaşi categorie, însă numărul acestora nu poate fi mai mare de trei.

Cum a devenit Alfred Nobel, „comerciantul morţii”, un veritabil „finanţist al păcii”?

Un anunţ apărut la mica publicitate şi o eroare strecurată în textul unui necrolog – câteva rânduri simple – au tulburat destinul suedezului Alfred Nobel, inventatorul dinamitei şi, devenit ulterior, „părintele” celebrelor premii care îi poartă numele.

„Domn foarte bogat, în vârstă şi cultivat, locuind la Paris, doreşte să găsească o femeie, tot în vârstă, talentată în domeniul limbilor străine, pentru a-i deveni secretară şi menajeră” – prin acest anunţ apărut la rubricile de mică publicitate din presa pariziană a intrat în viaţa lui Alfred Nobel aceea care urma să devină prima femeie laureată a premiului Nobel pentru pace şi care a reprezentat, totodată, principalul factor care l-a influenţat pe industriaşul suedez să se implice în lupta împotriva războiului, pacifista austriacă Bertha von Suttner.

Acest lucru se întâmpla în 1876, cu aproape 20 de ani înainte de redactarea testamentului final al lui Alfred Nobel, prin care au fost înfiinţate celebrele premii.

Milionarul celibatar, care, contrar anunţului postat la mica publicitate, nu era chiar bătrân – avea în acel moment 43 de ani -, trăia liniştit la Paris, bucurându-se de avantajele oferite de imensa lui avere, generată de invenţiile sale. Nobel era însă dezamăgit de fizicul său şi de posibila folosire în scopuri criminale a descoperirilor sale.

„Era o persoană care se detesta. În plus, nu credea că merita să aibă o soţie şi se considera foarte urât”, declara jurnalistul american Scott London, considerat un expert în domeniul premiului Nobel pentru pace.

Bertha, contesa austriacă mai tânără ca Nobel cu 10 ani, nu a rămas în slujba industriaşului suedez decât o săptămână, întorcându-se de urgenţă în ţara ei natală pentru a se căsători cu baronul von Suttner.

Însă prietenia care s-a legat atunci între cei doi a durat până la moartea filantropului.

„Mulţi s-au întrebat dacă se îndrăgostise de ea şi dacă această iubire l-a inspirat să creeze Nobelul pentru pace. Era, înainte de toate, o legătură palpitantă: magnatul muniţiilor şi campioana păcii”, explică Scott London.

„Deşi ar fi exagerat să spui că el a creat Nobelul pentru pace datorită ei, Bertha a avut cu siguranţă o influenţă decisivă pentru a-l ajuta pe Alfred Nobel să înţeleagă şi să sprijine apariţia unei mişcări pacifiste în Europa”, a adăugat acelaşi jurnalist.

Bunicul jurnalistului american, Irvin Abrams, a ajuns în 1962 la concluzia că Bertha von Suttner a fost o persoană foarte importantă pentru Alfred Nobel, bazându-se în special pe corespondenţa celor doi.

„Informaţi-mă, convingeţi-mă, iar eu voi face ceva mare pentru mişcare”, scria Alfred Nobel, semnându-şi scrisoarea cu formula „Al vostru pentru totdeauna şi pentru mai mult decât totdeauna”, salutând scrierile „amazoanei care se războieşte atât de curajos cu războiul”.

Testamentul lui Alfred Nobel

Fascinaţia lui Nobel pentru Bertha, care a devenit celebră în 1889 cu volumul pacifist „Bas les armes!/ Jos armele!”, un bestseller, şi felul în care pacifista austriacă a înţeles contradicţiile personalităţii magnatului suedez, au fost şi ele evidenţiate.

În 1895, Bertha von Suttner îl descria pe Alfred Nobel în felul următor: „Un gânditor, un poet, un om amar şi bun, nefericit şi fericit, dispus către superbe stări de spirit înălţătoare, dar şi către suspiciuni bolnăvicioase, un pasionat admirator al orizonturilor gândirii umane, dar şi profund neîncrezător în faţa micimii de spirit născute din nebunia umană, înţelegând totul şi nesperând la nimic”.

„În acest fel mi-aţi apărut. Şi cei 20 de ani care au trecut nu au făcut nimic pentru a şterge această imagine”, adăuga Bertha von Suttner.

În 1888, o altă coincidenţă l-a marcat profund pe Alfred Nobel. Un cotidian francez a făcut o eroare în articolul care anunţa decesul fratelui industriaşului suedez, Ludvig, publicându-l cu titlul: „Comerciantul de moarte a murit”. „Doctorul Alfred Nobel, care a făcut avere descoperind un mijloc de a ucide cât mai multe persoane mai repede ca în trecut, a murit ieri”, scria cotidianul francez.

„Alfred a fost îngrozit când a citit acel articol şi apoi a devenit obsedat de reputaţia lui postumă. După acel articol şi-a schimbat testamentul”, a explicat Scott London.

La opt ani după acest incident, Alfred Nobel moare, iar celebrul său testament consacră cea mai mare parte din averea industriaşului suedez unor premii anuale, decernate în memoria acestuia. Bertha, după ce a devenit prima femeie laureată cu Nobelul pentru pace, în 1905, a murit în 1914, cu trei luni înainte de izbucnirea Primului Război Mondial.

Sezonul Nobel 2018 se deschide luni, cu premiul pentru medicină, dar fără un trofeu pentru literatură, anulat pentru prima dată în ultimii 70 de ani. Donald Trump, Moon Jae-in şi activista yazidi Nadia Murad sunt câteva dintre numele vehiculate pentru premiul Nobel pentru pace.

Între premiul Nobel pentru medicină, anunţat pe 1 octombrie, şi cel pentru pace, de pe 5 octombrie, vor fi cunoscute numele câştigătorilor din domeniile fizică, pe 2 octombrie, şi chimie, pe 3 octombrie. Premiul Nobel pentru economie va fi decernat pe 8 octombrie.

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului distincţiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii