Home » Cultură » O carte pe zi: „Contează pe mine”, de Serge Joncour. O poveste de iubire greu de imaginat

O carte pe zi: „Contează pe mine”, de Serge Joncour. O poveste de iubire greu de imaginat

Publicat: 21.09.2018
Prix Interallié 2016. Şi cel mai bun roman francez al anului 2016 pe lista revistei Lire. O poveste fascinantă de iubire.

O poveste de iubire greu de imaginat, între un bărbat şi o femeie care nu au nimic în comun, pe care totul îi desparte. Aurora este un stilist cunoscut, care are o fabrică aflată în dificultăţi pentru că apropiaţii ei vor s-o tragă pe sfoară şi să preia întreaga afacere. Ludovic e un agricultor convertit în recuperator de datorii, după moartea soţiei. Are 102 kilograme şi 1,95 m. Ea e firavă, căsătorită cu un om de afaceri american aflat mai tot timpul pe drumuri, are doi copii mici. O prinţesă pe lângă el. Locuiesc pe scări diferite ale aceluiaşi imobil în centrul Parisului. Nicio şansă să existe altceva între ei decât eventuale saluturi. Dar ea se teme de corbii aciuiţi în arborii curţii din apropiere, el îi omoară şi faptul îi apropie. Mai mult, ajung să se iubească. Iar el o ajută în lupta cu asociaţii care voiau să-i preia firma, e urmărit, începe să aibă necazuri şi descoperă că luptă cu forţe mult mai mari, scrie Mediafax.

Serge Joncour are talentul rar de a nu face povestea banală. Provincialul cu alură de rugbist, exilat în Paris, şi creatoarea de modă căsătorită cu un om de afaceri plin de succes sunt tot ce ar putea fi mai contrar unui cuplu pe cale să se nască. Parisul nu e lumea lui Ludovic, e „lumea şmecherilor, a celor cu parnos. Parisul îl depăşea, oraşul, oamenii, totul în Paris îl privea de sus, era minuscul faţă de răutatea, de înfumurarea citadină. Fusese prins în capcană”. Dar există o scăpare, îl lăsăm pe cititor s-o descopere.

„Serge Joncour, un scriitor fascinant şi abil, ştie ca nimeni altul să evoce viaţa contemporană şi neajunsurile ei, fricile celor din jur şi frumuseţea sufletelor. El descrie vertijul dragostei şi puterea aparenţelor fără să ridice glasul, păstrînd o strălucire a frazei care lasă povestea să alunece de la zîmbet la lacrimi. Comedia umană nu are nici un secret pentru el” (Télérama)

Serge Joncour, scriitor francez foarte cunoscut, născut în 1961, este la al unsprezecelea său roman. Mare parte din precedentele fie au fost premiate, fie au fost ecranizat.

Serge Joncour – „Contează pe mine”. Editura Polirom. Traducere din limba franceză de Mădălin Roşioru. 365 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase