Operaţiunea cu nume de cod Mincemeat, care a făcut parte dintr-o campanie mai mare de dezinformare numită Operaţiunea Barclay, a avut rolul de a induce germanii în eroare cu privire la intenţia reală a Aliaţilor de a ataca Sicilia. Şiretlicul morbid a devenit unul dintre cele mai bizare capitole ale celui de Al Doilea Război Mondial, scrie Listverse.
În realizarea operaţiunii, serviciile britanice de informaţie, MI5, au jucat un rol crucial în proiectul de atacare a sudului Europei, sau „buricul moale al Europei”, aşa cum îl numea Churchill. A fost nevoie de un „cal troian” modern pentru ca atenţia germanilor să fie distrasă de la Sicilia, locul logic care ar fi trebuit să fie ţinta primului atac.
Interesant este că în jurul acestui cadavru s-a construit o întreagă poveste de viaţă, alternativă la ce a fost omul numit Glyndwr Michael. Acesta a fost născut pe 4 ianuarie 1909, într-un mic oraş minier numit Aberbargoed, din regiunea South Wales. Michael a fost muncitor necalificat, iar la 31 de ani, ambii săi părinţi erau morţi. A ajuns om al străzii în Londra, unde s-a sinucis. În ciuda vieţii şi morţii sale, Michael va deveni actorul principal al acestei aventuri.
Omul se încadra în criteriul strict: nu avea familie, prieteni sau răni pe corp. Cadavrul a luat alt nume, Căpitanul (maiorul) William ”Bill” Martin din Marina Regală. Cu noua sa identitate, cadavrul a fost ţinut la morgă în timp ce Charles Cholmondeley şi Ewen Montagu, ofiţerii britanici de la serviciul de informaţii, i-au întocmit o poveste de viaţă cât mai realistă cu putinţă.
Aşadar, farsa elaborată a determinat soarta operaţiunii. Ca început, Maiorul Martin era un curier care a murit într-un accident aviatic în mare. O scrisoare de la Locotenentul Sir Archibald Nye la generalul Sir Harold Alexander conţinea o informaţie falsă cheie. Scrisoarea a fost scrisă chiar de Nye pentru a părea autentică.
De asemenea, omul mai avea asupra lui diverse obiecte care ofereau o imagine asupra persoanei sale, de la un document militar de identificare, scrisori personale, bilete de teatru, ţigări şi altele. Pentru a descuraja autopsia completă şi sperând că medicii spanioli erau romano-catolici, un medalion de argint cu Sfântul Cristofor oferea un element spiritual.
Mai mult, ofiţerii au creat şi o iubită numită Pam. Câteva scrisori de iubire au fost adăugate pachetului, alături de o fotografie cu o femeie pe numele său adevărat Jean Leslie, în vârstă de 19 ani care lucra ca secretară la MI5.
O mare problemă era faptul că leşurile putrezesc. Oficialii ştiau că au maxim 3 luni până când corpul ajunge la data de expirare. Pe 19 aprilie, impostorul a fost îmbrăcat în uniforma sa şi a fost trimis în călătorie.
Deşi Spania şi-a declarat neutralitatea, se ştia că este aliata Germaniei, de aceea, utilizarea unui avion pentru plasarea cadavrului era prea riscantă. În schimb, britanicii au folosit un submarin, anume HMS Seraph. Cu excepţia căpitanului şi a altor ofiţeri care au jurat că vor ţine secret, echipajul submarinului credea că transportă echipament meteorologic. Submarinul a petrecut 10 zile în apele periculoase şi a îndurat două bombardamente germane.
În final, Seraph a ieşit la suprafaţă la 1,5 kilometri de coasta Huelva, unde Martin/Michael, echipat cu o vestă de salvare, a fost lansat la apă.
Convinse de norocul lor, serviciile de inteligenţă germane au dus descoperirea direct la Hitler, iar dictatorul a muşcat momeala, cerând întărirea Sardiniei şi Greciei în detrimentul altor zone de la Mediterană. Hitler l-a trimis pe Mareşalul Erwin Rommel la Atena pentru a organiza armata.
Totuşi, aşa cum bine se ştie, pe 9 iulie 1943, Aliaţii au atacat Sicilia, luându-i pe germani prin surprindere.
Mai mult, şiretlicul a avut efecte pe termen lung, pentru că nemţii au ezitat să se mai bazeze pe informaţiile şi descoperirile misiunilor de spionaj.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
TOP arme care au facut istorie în Al Doilea Razboi Mondial
Rolul României în Al Doilea Război Mondial. Cum am pierdut Basarabia şi Bucovina – FOTO