Dacă te bate gândul să încerci să faci sex anal, probabil că ai avut o serie de întrebări: este sigur, doare, ce poate merge prost în timpul unei partide? Şi, mai ales, ce avantaje ai dacă faci sex anal şi se poate avea orgasm astfel? Pentru unii, sexul anal este o experienţă senzaţional de intensă, dar pentru alţii nici nu poate intra în discuţie. Înainte de a abandona complet ideea, iată câteva avantaje serioase ale acestuia, pe care merită să le iei în considerare.
Nu există absolut nicio şansă pentru o sarcină nedorită
Când sexul implică un penis şi un vagin, chiar dacă foloseşti protecţie, mereu există o şansă, cât de mică pentru o sarcină nedorită. În cazul sexului oral acest lucru iese complet din discuţie, pentru că sperma nu are cum să ajungă atât de departe încât să prezinte un astfel de risc. Totuşi, ai în vedere că şi în acest caz trebuie să foloseşti mijloace de protecţie, pentru că bolile cu transmitere sexuală se pot lua la fel de bine indiferent dacă faci sex clasic, oral sau anal.
Poţi avea un orgasm intens
Da, marele O este 100% posibil în timpul analului. De fapt, poţi experimenta un orgasm anal în câteva moduri diferite. Sunt nervi împărţiţi din peretele anterior al rectului în vagin, aşa că este posibil ca excitaţia sexuală sa apară de la stimularea rectală şi intensitatea acesteia să fie extrem de intensă. Mai mult decât atât, şi terminaţiile nervoase ale clitorisului se întind, de fapt, până la anus, aşa că şi pe stimularea acestuia te poţi baza pentru o partidă de sex anal memorabilă.
Este ocazia perfectă să încerci câteva jucării noi
Nu este o idee bună să mergeţi direct de la zero la penis dacă nu ai încercat niciodată să faci sex anal înainte. În schimb, soluţia cea mai bună în acest caz este să începi cu un deget sau două, apoi să încerci jucării precum bilele anale sau dopurile. Şi lucrurile pot deveni întotdeauna interesante când începeţi să încorporaţi jucăriile. Ai nevoie de o sursă de inspiraţie pentru a începe distracţia? Vizitează un sex shop sau un site de profil şi alege câteva jucării potrivite.