Home » Cultură » O carte pe zi: „Yeruldelgger”, de Ian Manook

O carte pe zi: „Yeruldelgger”, de Ian Manook

Publicat: 07.09.2018
"Acest thriller-fluviu, cu un titlu de nepronunţat, străluceşte atât prin exotismul său incredibil, cât şi prin intensitatea şi dramatismul unei intrigi care te face să nu laşi cartea din mână". Philippe Blanchet - Le Figaro

Un sfat, de la început pentru orice cititor: îndepărtaţi orice reticenţă! Cum ar fi, de pildă, să nu citiţi un roman poliţist a cărui acţiune se petrece în Mongolia, pentru că, chipurile, în această ţară nu s-ar petrece mare lucru şi oricum nimic care să aducă a acţiune poliţistă. Nimic mai fals! Cartea de faţă a fost scrisă de un francez care a umblat mult prin lume, surprinde prin acurateţe, ritm şi stil splendid şi mai ales prin descrierea atmosferei şi vieţii dintr-o ţară despre care marea majoritate dintre noi n-avem habar, scrie Mediafax.

Povestea se desfăşoară în capitala Ulan Bator, dar şi în stepele mongole, în zilele noastre, prin urmare la aproape trei decenii de la căderea comunismului, plecarea armatelor ruseşti şi sosirea altor cotropitori, de astă dată economici, chinezii. Intriga intensă şi violentă e dublată de o descriere uimitoare a societăţii mongole la început de secol 21, amestec de sărăcie postcomunistă, bande de tâlhari, poliţie coruptă, bogăţie nemăsurată a oligarhilor care au acaparat totul şi nostalgie după obiceiurile care au caracterizat civilizaţia mongolă.

Comisarul Yeruldelgger, un bărbat la vreo cincizeci de ani, anchetează două crime petrecute la interval de cinci ani, aparent fără legătură între ele: accidentarea şi îngroparea de vie a unei fetiţe de cinci ani şi asasinarea a trei industriaşi chinezi într-un depozit, dimpreună cu două prostituate – toate crimele fiind muşamalizate de autorităţi. Încăpăţânatul Yeruldelgger descoperă legături între cele două evenimente şi nu se lasă până nu află adevărul, în ciuda piedicilor puse de colegi corupţi şi rude ajunse miliardari împărăţind peste bogăţiile minerale ale Mongoliei. O atmosferă teribil de asemănătoare cu cea din majoritatea ţărilor postcomuniste. Yeruldelgger e un erou dintr-o bucată, crescut în tradiţia poporului, educat după regulile aspre într-o mânăstire shaolin, un profesionist de care se tem toţi când se dezlănţuie.

Ian Manook profită de intriga violentă şi ofertantă pentru a se opri şi asupra raporturilor Mongoliei cu Occidentul şi China.

„Yeruldelgger” este romanul de debut al lui Ian Manook (pe numele adevărat Patrick Manoukian), fiul unor emigranţi armeni, născut în 1949. Romanul a fost distins cu Prix SNCF du Polar, Prix Quais du Polar, Premiul revistei Elle, Premiul pentru roman poliţist Livre de Poche.

„Acest thriller-fluviu, cu un titlu de nepronunţat, străluceşte atât prin exotismul său incredibil, cât şi prin intensitatea şi dramatismul unei intrigi care te face să nu laşi cartea din mână. Impresionant”. Philippe Blanchet – Le Figaro

Nu rataţi cu niciun chip această carte!

Ian Manook – „Yeruldelgger”. Crime Scene Press. Traducere din limba franceză de Ramona Hărşan. 526 pag.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii