Home » Cultură » „Clădiri totalitare în memorie şi conştiinţă” – conferinţă despre situaţia cercetării totalitarismului în Europa

„Clădiri totalitare în memorie şi conştiinţă” – conferinţă despre situaţia cercetării totalitarismului în Europa

„Clădiri totalitare în memorie şi conştiinţă” – conferinţă despre situaţia cercetării totalitarismului în Europa
Publicat: 23.08.2018
Conferinţa "Clădiri totalitare în memorie şi conştiinţă" a avut loc luni, adunând la Bucureşti cercetători europeni specializaţi în studiul regimurilor totalitare la invitaţia Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).

Evenimentul a fost deschis de Peter Rendek, de la Platforma Europeană pentru Memorie şi Conştiinţă (Platform of European Memory and Conscience- EPMC) care a cerut un moment de reculegere pentru victimele regimurilor totalitare, informează Mediafax.

„Astăzi auzim unii politicieni vorbind despre perioada comunistă ca despre o perioadă de prosperitate. Dar trebuie să fim conştienţi că nu a fost aşa pentru toată lumea. Trebuie să ştim că, fără să aflăm ce s-a întâmplat în trecut, suntem condamnaţi să îl trăim încă o dată. Cred că este foarte important că suntem în plin proces de deschidere a dosarelor comuniste şi ale forţelor de represiune. În acest context e bine să ştim că există o platformă inaugurată în 2011 cu sprijinul Parlamentului European şi al mai multor ţări din Europa. (…) Noi punem în contact instituţii care sunt specializate în studiul regimurilor totalitare şi al încălcării drepturilor omului şi în domeniul cercetării istorice, al educaţiei şi instituţii muzeale. Scopul nostru este să sprijinim investigarea şi împărtăşirea trecutului nostru comun pentru a învăţa lecţiile pe care ni le predă trecutul şi să derulăm proiecte care ne pot fi utile atât nouă cât şi generaţiilor viitoare, şi să promovăm drepturile omului. Trebuie să păstrăm vie amintirea victimelor nazismului şi comunismului dar trebuie să spunem astăzi cine sunt cei responsabili pentru acţiunile îndreptate împotriva unor oameni nevinovaţi”, a spus Rendek, care este şi directorul Centrului de documentare privind regimurile totalitare din Cehia.

Conferinţa internaţională a prezentat analiza situaţiei marilor închisori totalitare, astăzi abandonate în câteva dintre ţările europene, şi posibilităţile prezervării lor ca situri europene ale conştiinţei în cadrul unui efort pan-european. În cadrul conferinţei vor fi prezentate contribuţii cu privire la utilizarea contemporană a unor clădiri totalitare simbolice într-un context democratic european, despre memoriale, muzee şi alte forme de construcţii cu caracter educaţional.

Au participat Alin Mureşan, Director General IICCMER (România), Alexandru Postică, (Republica Moldova), Maria Axinte şi Diana Yu, Memorialul Închisoarea Piteşti (România), Miroslav Lehký, EPMC (Cehia), Daniela Martinowa, NN Berlin (Germania), Boštjan Kolarič, Centrul de Studii pentru Reconciliere Naţională (Slovenia), Martin Andreller, Institutul Estonian pentru Memorie şi Istorie (Estonia), Bogdan Dumitrache, Relians (România) şi Radu Preda, Preşedinte Executiv IICCMER (România).

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase