Informaţia a fost făcută publică de purtătorul de cuvânt al Arethei Franklin, Gwendolyn Quinn, pentru The Associated Press.
Potrivit unui comunicat al familiei „reginei muzicii soul”, aceasta a murit joi, la ora locală 9.50, fiind înconjurată de familie, în locuinţa sa din oraşul american Detroit, scrie Mediafax.
Cauza oficială a fost „un cancer pancreatic de tip neuroendocrin în stadiu avansat”.
Familia a mulţumit, prin intermediul aceluiaşi comunicat, tuturor celor care au fost alături de artistă în ultimele zile, prin mesaje şi rugăciuni, şi a cerut să i se respecte viaţa privată.
Detalii despre înmormântare vor fi anunţate în zilele care urmează.
Potrivit publicaţiei locale Detroit News, care citează surse apropiate familiei, cântăreaţa primea îngrijire paliativă de circa o săptămână.
În martie, cântăreaţa americană Aretha Franklin şi-a anulat două concerte majore, după ce medicii i-au recomandat să se odihnească timp de cel puţin două luni.
Cel mai recent recital pe care l-a susţinut Franklin a avut loc în noiembrie 2017, la gala anuală a Fundaţiei anti-SIDA înfiinţată de Elton John.
Informaţiile despre starea de sănătate proastă a Arethei Franklin circulau de mai mulţi ani. De altfel, Franklin s-a luptat mulţi ani cu dependenţa de alcool şi a fumat şi foarte mult.
De asemenea, în 2010, artista a fost diagnosticată cu cancer.
Aretha Franklin – care şi-a început cariera muzicală cântând gospel în biserica tatălui său -, născută pe 25 martie 1942, şi-a cimentat locul în istoria muzicii americane cu vocea sa puternică şi clară, cu care putea cânta note din patru octave. De-a lungul carierei, a abordat genuri diverse, de la soul la R&B, gospel şi pop.
Aretha Franklin, celebră pentru mai multe hituri, precum „(You Make Me Feel Like) A Natural Woman” (1967), „Chain of Fools” (1967), „Day Dreaming” (1972), „Jump to It” (1982), „Freeway of Love” (1985), „A Rose Is Still A Rose” (1998) şi „Respect” (lansat iniţial de Otis Redding în 1965, dar care a devenit o semnătură a sa, după ce l-a cântat prima dată în 1967), a continuat să concerteze, să înregistreze şi să plece în turnee, fără întrerupere, timp de peste cinci decenii.
Franklin a câştigat 20 de premii Grammy (inclusiv trei speciale), dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 şi 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit în glumă de ziarişti „premiul Aretha”.