Mari oameni de ştiinţă ai Germaniei naziste ce au ajuns să lucreze pentru americani. Trecutul lor a fost curăţat pentru ”îmbunătăţirea vieţii oamenilor”

Sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost marcat de prima utilizare a bombei atomice. Deşi J. Robert Oppenheimer este creditat pentru inventarea armei, aceasta nu ar fi putut fi produsă fără lucrările lui Albert Einstein, unul dintre savanţii care are origini germane. Într-o scrisoare transmisă către preşedintele Roosevelt, Einstein prezenta modul în care pot fi utilizate reacţile nucleare în lanţ pentru dezvoltarea unei arme. Savantul a transmis informaţiile preşedintelui american, crezând că naziştii lucrau deja la dezvoltarea bombei. Mai târziu, el şi-a exprimat regretul privind transmiterea scrisorii. Însă poate acesta a fost momentul în care americanii au realizat că savanţii germani erau foarte valoroşi. 

După încheierea războiului, atât SUA, cât şi Rusia doreau să anticipeze izbucnirea Războiului Rece. La scurt timp după ce Germania s-a predat, trupele americane au cercetat satele din Europa în căutarea depozitelor cu artilerie ascunse de nazişti. La scurt timp, aceştia au stat faţă în faţă cu maşinăria de război nazistă, relatează Annie Jacobson în cartea sa  Operation Paperclip: The Secret Intelligence Program That Brought Nazi Scientists To America. „Americanii nu aveau nicio idee că savanţii lui Hitler lucrau la dezvoltarea unei arme biologice care ar fi putut provoca ciuma bubonică. Acesta a fost momentul care a dus la apariţia operaţiunii Paperclip, a fost momentul în care Pentagonul a realizat că are nevoie de armele naziştilor”, scrie autoarea în cartea sa. 

• Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
• „Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman

Savanţii cu probleme, reevaluaţi de americani

La scurt timp, Statele Unite au realizat că descoperirea şi păstrarea armelor, inclusiv cele biologice şi chimice, nu era de ajuns. Astfel a fost demarată acţiunea de recrutare a cercetătorilor nazişti. În anii următori, sute de savanţi din Al Treilea Reich au fost relocaţi în SUA. Pentru a şterge orice urmă a trecutului savanţilor, guvernul american a demarat o campanie de propagandă. Conform NPR, birocraţilor din cadrul armatei le-a fost cerut să rescrie dosarele, în timp ce generalii din cadrul Pentagonului au decis că este nevoie de aceşti cercetători, chiar şi cu preţul de rescriere a istoriei. În acea perioadă, Operaţiunea Paperclip era considerată strict secretă, în mare parte deoarece dispozitivele pe care savanţii nazişti le-au creat au produs moartea a nenumăraţi europeni, atât pe câmpul de luptă, cât şi în lagărele de concentrare. 

În luna mai 1945, Wernher von Braun a devenit unul dintre cei mai doriţi cercetători nazişti de către americani. Iar pe 2 mai acesta s-a predat ofiţerilor americani. În perioada nazistă, von Braun a fost unul dintre principalii cercetători care a lucrat la programul de dezvoltare al rachetelor din Germania. În timp ce bărbatul lucra la doctoratul său, căpitanul Walter Dornberger l-a recrutat pentru a lucra cu el la testarea rachetelor cu combustibil fosil din Kumersdorf. Până la sfârşitul anului 1934, grupul coordonat de von Braun reuşea să lanseze, cu succes, două rachete la o altitudine de 2,2, respectiv 3,2 kilometri. După preluarea puterii de către regimul nazist, testele pentru rachete au fost sistate, fiind permise doar cele care vizau dezvoltarea artileriei. În colaborare cu Luftwaffe, grupul a dezvoltat motoare de rachetă cu combustibil lichid pentru aeronave. De asemenea, cercetătorii au lucrat la crearea rachetele balistice A-4 (mai târziu primind denumirea de rachete V-2), dar şi rachetei antiaeriene Wasserfall. 

Sursa: NASA

În noiembrie 1937, von Braun se alătură Partidului Nazist, iar în 1942, Hitler a aprobat producţia rachetelor A-4. După 24 de luni de la ordinul lui Hitler de producere a rachetei, prima rachetă A-4, redenumită V-2 (Vergeltungswaffe 2) a fost lansată către Anglia, pe 7 septembrie 1944. 

Prizonierii din lagăre, folosiţi la fabricarea rachetelor

Pentru a produce masiv rachetele într-un timp alert, generalul SS Hans Kammler a decis să-i trimită lui Wernher von Braun prizonieri din lagărele de concetrare pentru a lucra în cadrul programului de rachete. Conform OperationPaperclip.info, mai multe persoane au murit în timpul construirii rachetelor decât cele ucise după lansarea armei. Von Braun a admis, după vizitarea fabricii din Mittelwerk, că deţinuţii lucrau în condiţii ”repulsive”, dar susţinea că nu a fost niciodată martor la brutalităţi sau moartea unui deţinut. În cadrul cărţii despre Operaţiunea Paperclip este sugerat faptul că von Braun a mers personal în lagărul de concentrare Buchenwald, de unde îşi alegea deţinuţii care aveau să lucreze în cadrul fabricii sale. 

În martie 1945 i-a recrutat pe doi dintre prietenii săi pentru a-i ascunde lucrările de cercetare importante într-o mină abandonată. Conform NYPost, von Braun era conştient că războiul se va încheia şi cu ajutorul cunoştinţelor sale îşi va putea reface viaţa în SUA. De asemenea, era conştient că, în ciuda atrocităţilor pe care le-a realizat pentru regimul nazist, orice putere majoră din lume nu va refuza avansul tehnologic al naziştilor. Previziunile lui s-au dovedit a fi adevărate, după mutarea în SUA a lucrat în cadrul programului  militar ICBM, apoi în cadrul NASA la proiectului Saturn V, care a ajutat la transportarea în spaţiu a astronauţilor din cadrul programului Apollo. 

Sursa: NASA

Printre savanţii căutaţi de americani se afla şi inginerul Arthur Rudolph, care în timpul carierei sale din SUA a făcut parte din echipa lui von Braun. În timpul serviciului său pentru Partidul Nazist, Rudolph a ajutat la dezvoltarea rachetelor V-2. Astfel că în timpul Operaţiunii Paperclip, întreaga echipă de ingineri ai rachetelor V-2 a fost reunită în SUA. 

Creatorul virusurilor mortale a produs un adevărat carnagiu

Un alt specialist vizat de către americani a fost Dr. Eugen Haagen, care a lucrat pentru partid la dezoltarea virusurilor mortale. În timp ce ofiţerii americani căutau dovezi ale dezvoltării armelor atomice şi biochimice, au descoperit detaliile unui adevărat carnagiu. Haggen scria într-un memorandum din 15 noiembrie 1943: „Din cei 100 de deţinuţi pe care i-ai trimis, 18 au murit în timpul transportului. Doar 12 dintre ei sunt într-o condiţie acceptabilă pentru desfăşurarea testelor mele. Aşadar cer trimiterea a 100 de prizonieri cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani, sănătoşi şi în stare fizică bună, comparabilă cu cea a soldaţilor. Heil Hitler”. Precum von Braun, şi Haagen, împreună cu medicul Kurt Blome şi chirurgul Walter Schreiber, se aflau pe lista americanilor. Kurt Blome a fost capturat de către americani pe 17 mai 1945, iar în cadrul interogatoriului său a declarat că a asistat la experimente care ”au provocat atrocităţi, de exemplu sterilizarea în masă sau gazarea evreilor”.

Apoi a urmat capturarea lui Georg Rickhey, specialist din cadrul celui de-Al Treilea Reich privind buncărele impenetrabile. Rickhey a fost interogat de către colonelul Peter Brasley care i-a spus specialistului: „Ca ofiţer american, vreau ca ţara mea să beneficieze de toate cunoştinţele tale”.

În timpul recrutărilor, guvernul din SUA a descoperit atrocităţile realizate de nazişti, de la exterminarea evreilor, sterilizarea în masă, realizarea experimentelor pe oameni fără utilizarea anesteziei, smulgerea sistematică a dinţilor de aur, munca şi foametea din lagăre, până la corpurile oamenilor care explodau în cadrul testelor pentru călătoriile în spaţiu. 

”Specialiştii germani ne-au prezentat un spectacol macabru,” a declarat dr. Leopold Alexander, un evreu imigrat în SUA în 1933. 

Tabunul, unul dintre cele mai periculoase gaze

În iunie 1945, ofiţerii din Dustbin au început să-l caute pe Otto Ambros, datorită cercetărilor sale privind gazele toxice, în special a tabunului. Gazul era considerat mult mai letal decât cel sarin. Iniţial, a lucrat în cadrul companiei germane BASF, dar la scurt timp a atras atenţia naziştilor care i-au oferit lagărul de concetrare Buna-Werk IV din cadrul Auschwitz, pentru a produce arme chimice. Tabunul a fost prima oară fabricat pe 23 decembrie 1936, în urma unui amestec de compuşi pentru producerea unui insecticid. La scrut timp, compusul a devenit unul dintre cele mai periculoase gaze deoarece în doar câteva secunde putea distruge funcţiile sistemului nervos. Conform Mail Online, mulţi membrii ai Partidului Nazist l-au sfătuit pe Hitler să folosească gazul împotriva ruşilor, însă acesta a refuzat, în mare pare deoarece credea că şi Aliaţii deţin aceeaşi armă. 

În ciuda atrocităţilor provocate de specialiştii nazişti, preşdintele Truman a cerut Departamentului de Comerţ să propage în spaţiul public inovaţiile naziştilor, care ar fi ajutat la îmbunătăţirea vieţii americanilor. Conform autoarei Jacobsen, Operaţiunea Paperclip a reprezentat triumful pragmatismului şi propriul interes în ciuda atrocităţilor inimaginabile. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: