Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 41 de milioane de copii, cu vârstele sub 5 ani, se confruntă cu exces ponderal şi obezitate. Kilogramele în plus sunt periculaose pentru că pot duce la afecţiuni cardiovasculare, metabolice, oncologice şi chiar renale.
“Faţă de acum 30 de ani, diagnosticăm mult mai mulţi calculi renali la copii ca urmare a schimbărilor survenite în regimul nostru alimentar: consumăm mult mai multă carne, luăm multe suplimente alimentare. De asemenea, numărul tot mai mare de copii care suferă de calculi renali este corelat şi cu obezitatea de care suferă tot mai mult aceşti micuţi”, avertizează medicul Selçuk Yücel, specialist cu experienţă în tratarea afecţiunilor urologice la copii şi sugari.
Calculii renali sau pietrele la rinichi apar mai ales dacă există o predispoziţie genetică în familie spre acest tip de problemă medicală. Însă medicii menţionează pe lângă genetică şi dietele dezechilibrate, şi alţi factori de risc.
Pietre la rinichi: deshidratarea şi sucurile acidulate
“Un nivel crescut de aciditate a dietei unui copil poate duce la formarea calculilor renali. Băuturile acidulate în exces cresc nivelul de aciditate din urină, iar cristalele de fosfaţi se acumulează sub formă de calculi. La fel, şi un consum excesiv de proteine animale duce la creşterea acidităţii, terenul perfect de formare a calulilor renali, mai ales la băieţi. De asemenea, hidratarea insuficientă cu apă în detrimentul consumului de sucuri acidulate poate crea condiţiile perfecte pentru apariţia calculilor renali”, completează specialistul.
Pietre la rinichi: analiza de urină
Astfel, părinţii trebuie să monitorizeze atent starea de sănătate a copiilor. Culoarea urinei este un indicator important al stării de sănătate şi hidratare.
Citeşte continuarea pe
CSID: