Home » Știință » Pentru prima dată, un robot a realizat o intervenţie chirurgicală pe un ochi uman

Pentru prima dată, un robot a realizat o intervenţie chirurgicală pe un ochi uman

Pentru prima dată, un robot a realizat o intervenţie chirurgicală pe un ochi uman
Publicat: 20.06.2018
În 2016, cercetătorii de la Nuffield Department of Clinical Neurosciences din cadrul Universităţii Oxford au demarat un proiect prin care testau sistemul chirurgical PRECEYES, un robot care poate realiza operaţii pe retină, suprafaţa din spatele ochiului. Recent, au publicat rezultatele în jurnalul Nature Biomedical Engineering.

Un chirurg foloseşte un joystick pentru a controla braţul mobil al sistemului. Doctorii pot ataşa la braţ varii instrumente şi pentru că sistemul este robotic, nu suferă de tremurăturile care afectează chiar şi oamenii cu cea mai sigură mână, scrie Futurism.

Pentru studiu, cercetătorii au apelat la 12 pacienţi care aveau nevoie de înlăturarea unei membrane de pe retină – o procedură destul de simplă şi de rutină. Doctorii au realizat şase intervenţii în modul tradiţional, în timp ce restul au fost efectuate cu ajutorul robotului.

Toate cele 12 operaţii au avut succes; iar în unele cazuri, robotul a făcut ca doctorul chirurg să fie chiar mai eficient. În a doua fază a studiului, chirurgii au folosit robotul pe trei pacienţi pentru a dizolva hemoragiile de sub retină care ar fi putut duce la pierderea vederii. De asemenea, aceastea au fost reuşite.

O intervenţie chirurgicală cu ajutorul robotului a durat de trei ori mai mult, dar conducătorul studiului, Robert MacLaren, a afirmat că acest lucru se datorează faptului că doctorii nu erau familiarizaţi cu robotul.

„Următorul pas va fi utilizarea dispozitivului pentru administrarea unei terapii genetice precise pentru retină, ceea ce va fi altă premieră pentru intervenţiile la oameni şi va începe în prima parte a anului 2019”, a adăugat MacLaren.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

80% dintre femei îşi doresc această operaţie deşi le poate pune viaţa în pericol

Prof. dr. Memet Ozek: Cum poate fi tratată spasticitatea

O femeie a devenit CLEPTOMANĂ după ce a făcut o operaţie – VIDEO

Analizarea a 800 de cranii scoate la iveală faptul că medicii din Imperiul Incaş erau mai buni decât cei din timpul Războiului Civil American

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii