Vânzarea a fost legală, dinozaurul a fost excavat de pe un teren privat din Wyoming în 2013, iar Statele Unite ale Americii permit ca fosilele găsite pe terenuri private să fie păstrate de proprietari.
Conform Live Science, în ciuda legalităţii, fenomenul licitării dinozaurilor ia amploare şi poate diminua descoperirea noilor informaţii despre aceste creaturi. P. David Polly, preşedinte al Societăţii de Vertebrate şi Paleontologie din SUA, a declarat că cercetătorii nu au resursele necesare pentru a cumpăra specimenele.
În general, muzeele şi instituţiile de cercetare investesc aproximativ 10.000 de dolari pentru excavările de amploare, practic de 200 de ori mai puţini bani decât cei ce au fost daţi pentru cumpărarea scheletului din Wyoming.
Specimenul din Wyoming a fost descoperit în 2013 şi are o vechime de aproximativ 150 de milioane de ani. Creatura măsoară aproximativ 9 metri lungime şi ar fi un Allosaurus, unul dintre cele mai comune terapode. Însă specia exactă a dinozaurului nu este cunoscută deoarece specimenul conţine unele trăsături neobişnuite pentru un Allosaurus.
Noul proprietar al dinozaurului din Wyoming, un colecţionar francez, a declarat că în viitor va dona scheletul unui muzeu. Polly consideră că între trei şi cinci schlete de dinozauri ajung anual pe piaţa licitaţiilor.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: