Specialiştii din cadrul Large Hadron Collider (LHC) au confirmat pentru prima oară existenţa bosonului Higgs în 2013, de atunci fiind denumită deseori, în special de presă, şi „particula lui Dumnezeu”. Însă descoperirea bosonului Higgs nu avea să răspundă unui mister al modelului standard al fizicii.
Conform Space, membrii CERN au explicat că unul dintre cele mai mari mistere este reprezentat de diferenţa masei dintre fermioni, particulele ce alcătuiesc materia. Un electron, de exemplu, are mai puţin de trei milionimi decât masa unui quarc de top. Specialiştii consideră că bosonul Higgs duce la formarea masei din univers.
Cele două instrumente Compact Muon Solenoid (CMS) şi A Toroidal LHC Apparatus (ATLAS) au observat descompunerea ce a dezvăluit că ,,Higgs” avea o legătură strânsă cu quarcii de top. Noile măsurători oferă ,,indicii puternice privind faptul că bosonul Higgs joacă un rol important al valorii mari observate la quarcii de top”, a declarat Karl Jakobs, purtător de cuvânt din cadrul LHC.
Rezulatele studiului au fost publicate în jurnalul Physical Review Letters, acestea fiind obţinute în urma unor observaţii multiple ale bosonului Higgs.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: