Creierul tău iubeşte eficienţa şi nu e dispus să muncească mai mult decât este nevoit să o facă. Însă atunci când tot repeţi un comportament – precum cel de a te plânge – neuronii tăi se unesc, astfel încât să ofere flux informaţiei. Ceea ce înseamnă că poţi repeta mult mai uşor această acţiune în viitor. Iar atunci când o vei face, nici nu îţi vei da seama că te plângi. Dar nu te poţi supăra pe propriul creier. Cine ar vrea să construiască un pod temporar ori de câte ori traversează un râu? E mult mai logic să construieşti unul permanent. Aşadar, neuronii tăi cresc împreună şi conexiunile între ei devin permanente. Oamenilor de ştiinţă le place să spună că “neuronii care ard împreună, se conectează mai uşor”.
Ca o concluzie, atunci când te plângi în mod repetat, creierul tău e predispus să te facă să te plângi din ce în ce mai des. Ceea ce face ca în timp, să devii mai degrabă negativ, în loc să ai o atitudine pozitivă faţă de ceea ce ţi se întâmplă sau se întâmplă în jurul tău. A te plânge poate deveni comportamentul care te defineşte, ceea ce va schimba felul în care eşti perceput de oameni.
Mai mult decât atât, a te plânge în mod repetat poate afecta şi alte zone din creier. Un studiu realizat la Universitatea din Stanford a demonstrat că acţiunea de a fi veşnic nemulţumit şi de a te plânge micşorează hipocampusul – o zonă a creierului de o importanţă critică pentru rezolvarea problemelor şi a inteligenţei. Afectarea hipocampusului este o ipoteză înfricoşătoare, mai ales când se ştie că aceasta este una dintre primele zone din creier pe care le distruge boala Alzheimer.