Home » Știință » Celulele stem embrionare formează un sistem proto-nervos esenţial

Celulele stem embrionare formează un sistem proto-nervos esenţial

Celulele stem embrionare formează un sistem proto-nervos esenţial
Publicat: 28.05.2018
Un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Michigan şi Universitatea Massachusetts a arătat că celulele stem embrionare pot deveni ţesutul precursor al sistemului nervos central.

Noul studiu mai scoate la iveală şi rolul important pe care semnalele mecanice le au în dezvoltarea sistemului nervos uman, scrie Futurity.

„Pentru prima dată, suntem capabili să folosim celulele stem embrionare pentru a dezvolta un model sintetic care este evenimentul care dă startul formării creierului şi al coloanei vertebrale în embrionul uman”, a precizat Jianping Fu, cercetătorul care a supervizat studiul şi profesor la Universitatea Michigan.

„Întrucât toate celulele dintr-o colonie sunt în acelaşi mediu chimic, este uimitor de văzut cum celulele se diferenţiază singure şi se organizează într-un tipar multicelular care imită dezvoltarea umană”, a precizat Xufeng Xue, student postdoctoral în inginerie mecanică şi membru al echipei de cercetare.

Yubing Sun, profesor asistent la Universitatea Massachusetts şi co-autor al studiului, a declarat că „deşi multe dintre modelele noastre actuale atribuie organizarea ţeusturilor embrionare gradienţilor chimici sau a migraţiei celulelor, rezultatele noastre arată că aceşti factori nu sunt singurele mecanisme”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Celulele stem recoltate la naştere, mai eficiente în cazul unui transplant decât cele extrase din măduva osoasă

Câţi români apelează la băncile de celule stem, ce sunt recoltate imediat după naştere?

Au fost identificate celule stem neuronale capabile sa se regenereze

Au fost creaţi, în premieră, primii muşchi funcţionali din celule stem

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ucraina nu se va „mulțumi cu niciun fel de alternative” la aderarea la NATO
Ucraina nu se va „mulțumi cu niciun fel de alternative” la aderarea la NATO
Anglia aprobă un medicament revoluționar pentru o formă rară de cancer
Anglia aprobă un medicament revoluționar pentru o formă rară de cancer
Cuplurile care locuiesc separat trăiesc mai bine, arată un studiu
Cuplurile care locuiesc separat trăiesc mai bine, arată un studiu
Constituţia din Transilvania care i-a marginalizat pe români mai bine de 150 de ani
Constituţia din Transilvania care i-a marginalizat pe români mai bine de 150 de ani
Un exemplar din cea mai rară specie de balene din lume a fost disecat în premieră mondială
Un exemplar din cea mai rară specie de balene din lume a fost disecat în premieră mondială
Atenție cât și cum decorați de Crăciun! Luminițele ar putea încetini conexiunea WiFi
Atenție cât și cum decorați de Crăciun! Luminițele ar putea încetini conexiunea WiFi
Cea mai caldă lună noiembrie din istoria măsurătorilor din Spania
Cea mai caldă lună noiembrie din istoria măsurătorilor din Spania
O femeie a fost condamnată la închisoare pe viață după ce și-a închis iubitul într-o valiză
O femeie a fost condamnată la închisoare pe viață după ce și-a închis iubitul într-o valiză
Care este ruda lui T. Rex care mai trăiește și astăzi? S-a ascuns la vedere timp de foarte mulți ani!
Care este ruda lui T. Rex care mai trăiește și astăzi? S-a ascuns la vedere timp de foarte mulți ani!
Ce a arătat un studiu pe mii de gemeni despre legătura dintre depresie și fructe
Ce a arătat un studiu pe mii de gemeni despre legătura dintre depresie și fructe
Pajiștile mici de flori sălbatice din orașe, o alternativă bună pentru insecte
Pajiștile mici de flori sălbatice din orașe, o alternativă bună pentru insecte
Semnale din spațiul cosmic, studiate cu ajutorul unui radiotelescop distrus în 2020
Semnale din spațiul cosmic, studiate cu ajutorul unui radiotelescop distrus în 2020
Ionela Cozmiuc și Gianina Van Gronigen, premiate la Gala Mari Sportivi ProSport 2024: „Eram hotărâtă să nu mă mai întorc în sport!”
Ionela Cozmiuc și Gianina Van Gronigen, premiate la Gala Mari Sportivi ProSport 2024: „Eram hotărâtă să nu mă mai ...
Dezvăluire: Cum a devenit un laborator al Marinei Americane un centru pentru experimentele cu radiații umane
Dezvăluire: Cum a devenit un laborator al Marinei Americane un centru pentru experimentele cu radiații umane
Keratopigmentarea, procedura estetică tot mai populară pe TikTok care îngrijorează medicii
Keratopigmentarea, procedura estetică tot mai populară pe TikTok care îngrijorează medicii
Test de cultură generală. Cât de repede zboară curcanii?
Test de cultură generală. Cât de repede zboară curcanii?
Astronomii au descoperit un fenomen care apare și dispare la polii planetei Jupiter
Astronomii au descoperit un fenomen care apare și dispare la polii planetei Jupiter
Președintele Joe Biden l-a grațiat pe fiul său Hunter. Este „o grațiere completă și necondiționată”
Președintele Joe Biden l-a grațiat pe fiul său Hunter. Este „o grațiere completă și necondiționată”