„Michael Jackson a reuşit să sfideze gravitaţia printr-o mişcare de 45 de grade fără să aibă nevoie de cabluri”, au notat specialiştii în cadrul studiului. Conform Science Alert, modul în care Michael Jackson a realizat mişcarea nu este un secret. Iluzia avea loc atunci când o tijă ieşea din scenă şi artistul îşi amplasa pantoful pe acesta.
Acest lucru i-a oferit o stabilitate mult mai mare, dar mare parte din truc a fost realizată mulţumită corpului lui. „Oricât de mult ne dorim să credem că Michael a rupt relaţia dintre psihologic şi fizic, brevetul înregistrat pe numele artistului sugerează că a avut puţin ajutor”, au notat cercetătorii din cadrul Institute of Medical Education and Research din India. „Dar chiar şi cu ajutorul pantofilor este necesară o constituţie atletică pentru realizarea mişcării”, au adăugat ei.
Cercetătorii sugerează că majoritatea forţei pe care o folosea Michael Jackson pentru a-şi menţine postura se regăsea în călcâiul lui Ahile. Fără ajutorul pantofilor, chiar şi un dansator profesionist nu ar fi putut realiza o înclinaţie de peste 30 de grade.
Specialiştii consideră că prin analizarea biomecanismelor coloanei vertebrale a lui Michael Jackson pot afla mai multe informaţii despre traumatismele de la nivelul coloanei şi cum ar putea fi acestea rezolvate.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: