Marius Avram, unul dintre colecţionarii care a participat la organizarea expoziţiei, a declarat, joi, că, în cadrul evenimentului, a prezentat şi o carte cu ştampila ex libris a lui Iuliu Maniu şi cu notiţe ale acestuia din 1914, pe care a donat-o Casei Memoriale Iuliu Maniu de la Bădăcin, notează Mediafax.
„În cadrul conferinţei Centenarul Unirii României de la Primăria Cluj-Napoca a fost organizată şi o expoziţie de documente vechi şi exponate din perioada de dinainte şi de după înfăptuirea Marii Uniri de la 1918. Astfel, sunt prezentate un tablou cu semnul de identitate al lui Iuliu Maniu în Primul Război Mondial şi cu două batiste cu monograma acestuia, o altă batistă cu monogramă, pălăria lui Iuliu Maniu primită cadou, cu numele acestuia în interior şi anul naşterii sale, bastonul cu iniţialele acestuia, o mariţă (instrument de scos cizmele în închisoare – n.r.) confecţionată din lemn de Iuliu Maniu la Sighet, în 1952, împrumutate din colecţia Casei Memoriale Iuliu Maniu din Bădăcin. Avem şi o carte cu ştampila ex libris a lui Iuliu Maniu şi cu notiţe ale acestuia din 1914, pe care am donat-o Casei Memoriale Iuliu Maniu”, a spus Avram.
Potrivit acestuia, expoziţia include şi documente din preajma Marii Uniri din colecţia sa personală, printre care prima hartă a României Mari, realizată de generalul Constantin Teodorescu, cartograf al Armatei Românie, în februarie 1919, un document al Delegaţiei României la Tratatul de Pace de la Paris, semnat de Alexandru Vaida-Voevod, Caius Brediceanu, Gheorghe Crişan, Adrian Otoiu, Mihail Şerban şi Ioan Vulcu, din 1919, un brevet semnat de Ministrul de Război Ion Răşcanu în 1920, un alt brevet semnat de Ion I. C. Bărtianu, premier şi ministru de Război, în 1916, un document semnat de Iuliu Coroianu şi Ion Raţiu din partea Partidului Naţional Român din Transilvania în 1890, un document semnat de Iuliu Hossu şi Vasile Lucaciu, privind constituirea „Asociaţiunii pentru literatura română şi cultura poporului român” din 1922, certificatul privind alegerea ca deputat a lui Vasile Lucaciu în 1920, scrisoarea premierului Alexandru Vaida-Voevod către Vasile Lucaciu privind un raport referitor la confesiunile din România, o scrisoare a Departamentului de stat al SUA către Epaminonda Lucaciu, fiul lui Vasile Lucaciu, privind un articol din presa maghiară referitor la Misiunea patriotică română din SUA, din 1917, un document al Consiliului Dirigent al Transilvaniei referitor la materialele care trebuie importate pentru refacerea economică a Transilvaniei din 1919.
De asemenea, este expus şi albumul episcopului greco-catolic Iuliu Hossu cu fotografii de la Marea Unire din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, printre care figurează şi membrii Consiliului Dirigent.
„Documentele le-am găsit prin diverse târguri şi le-am strâns de-a lungul anilor. Sunt frânturi de istorie naţională şi am considerat că este momentul să fie văzute de cât mai mulţi clujeni”, a subliniat Marius Avram.
La manifestarea organizată de Consiliul Civic Local şi Filiala Cluj a Academiei Române în prima zi a Zilelor Clujului au fost prezenţi, printre alţii, fostul preşedinte al Academiei Române, Ionel Haiduc, preşedintele filialei Cluj a Academiei Române, Emil Burzo, şi fostul negociator şef al României cu UE, Vasile Puşcaş.