Home » Cultură » O carte pe zi: ”Mai sunt zile cu ploaie” de Karl Ove Knausgård

O carte pe zi: ”Mai sunt zile cu ploaie” de Karl Ove Knausgård

O carte pe zi: ”Mai sunt zile cu ploaie” de Karl Ove Knausgård
Publicat: 17.05.2018
Al cincilea roman din cele şase care alcătuiesc autobiografia lui Karl Ove Knausgård intitulată ”Lupta mea”, o carte care i-a adus celebritate autorului şi a ajuns fenomen de piaţă.

Toată lumea vorbeşte despre Karl Ove Knausgård ca despre un ”fenomen”. Scriitorul norvegian născut în 1968 la Oslo, a studiat literatura la Bergen, şi-a publicat primul roman în 1998, pentru care a primit un premiu al criticii şi acum trăieşte în Suedia. Cariera lui s-a schimbat total odată cu a treia carte, „Lupta mea”, un roman autobiografic de peste 3.000 de pagini, divizat în şase volume şi publicat între 2009 şi 2011, scrie Mediafax.

În Norvegia, Karl Ove Knausgård este un adevărat fenomen – a vândut o jumătate de milion de exemplare unei populaţii de cinci milioane, adică 10 la sută din populaţie i-a cumpărat şi citit autobiografia! A fost tradus deja în multe alte ţări. Toate cele şase volume au fost scrise dintr-un foc, cel puţin 20 de pagini pe zi (uneori 50). Knausgård a fost conştient că orice întrerupere sau scădere a ritmului infernal va fi dăunătoare proiectului său. Iar acum, după tumultul iscat în întrega lume, dar înainte de orice în propria ţară, admite în interviuri că a creat un monstru, o carte pe care o urăşte că a scris-o şi pe care urăşte s-o recitească. Cumva asemenea declaraţii fac parte din promovare?

Cinci din cele şase volume ale autobiografiei au fost traduse deja de editura Litera: Cartea întâi – Moartea unui tată; Cartea a doua – Un bărbat îndrăgostit; Cartea a treia – Insula copilăriei; Cartea a patra – Dansând în întuneric; Cartea a cincea – Mai sunt zile cu ploaie.

Şi acest volum arată aceeaşi forţă şi aceeaşi sinceritate ca precedentele. La 19 ani, după un an de profesorat la o şcoală din nordul ţării (volumul anterior), Karl Ove se mută la Bergen, este admis la Academia de Scriere Creativă, apoi la Facultatea de Literatură. Scrie foarte puţin (”voia deja să fie scriitor, înainte de a începe să scrie. Şi celebru”); cunoaşte în schimb o mulţime de oameni; citeşte enorm literatură din orice epocă (pentru că orice carte îi oferă ceva; ”simţeam tot atâta plăcere câtă gelozie, tot atâta fericire câtă disperare – citindu-i pe marii scriitori”); discută despre scriitori; are câteva iubite pe care le înşală (dilema lui era legată de ”dragoste. Sau îndrăgostire. Acea exaltare care mă năpădea de fiecare dată când mă gândeam la…”), bea enorm, până-şi pierde minţile (la un moment dat e acuzat chiar de viol), după care se trezeşte plin de ruşine şi remuşcări (ajunsese ”un idiot care avea impresia că o să devină scriitor şi care-şi irosea viaţa”); e conştient de propria-i superficialitate; se mută de colo-colo; lucrează în diferite locuri ca să se poată întreţine – la un post de radio, scrie cronici de carte, la un sanatoriu; revine la scris (”Nu era o ruşine să scrii, dimpotrivă, era realizarea supremă, cea mai importantă, dar era ruşinos să te lauzi cu asta, fiindcă aproape toţi scriau şi, atâta vreme cât nu erau publicaţi de vreo revistă sau, o, ce fericire, de vreo editură, scrisul nu reprezenta în principiu nimic, era inexistent, şi dacă tot vorbeai despre asta fără motiv te făceai de ruşine.”), îi moare tatăl, publică în sfârşit la 26 de ani primul roman (despre În afara lumii în presă se scrie că ar fi un ”debut senzaţional”, e asemănat cu Hamsun, Mykle, Nabokov), obţine Premiul Criticilor Norvegieni, dar e în continuare nemulţumit, bea şi la beţie îşi înşeală soţia Tonja care se desparte de el când se reapucă de scris: ”Cred că din cauză că erai dintr-odată atât de fericit. Că dintr-odată umblai prin casă şi nu mai puteai de bucurie. Ai fost abătut timp de patru ani, încă din toamna în care a murit tatăl tău şi ai debutat, şi a fost aşa de greu, au fost atât de puţine clipe fericite. M-am străduit, m-am străduit cât de tare am putut. Şi-apoi, brusc, te apuci din nou de scris şi eşti din nou aşa de fericit! Chestia asta m-a provocat. Parcă n-am nimic de-a face cu viaţa ta. Parcă sunt complet în afara ei. Asta a fost ultima picătură.”

„O reuşită rară. Niciun scriitor din generaţia sa nu egalează combinaţia lui Karl Ove Knausgård de talent, stil, spirit de observaţie şi originalitate…” – Dagens Næringsliv

Karl Ove Knausgård – Luptea mea. Cartea a cincea. Mai sunt zile cu ploaie. Editura Litera, colecţia Clasici contemporani. Traducere din limba norvegiană de Ioana-Andreea Mureşan. 702 pag.
 


 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”
Chatbotul Google Gemini a primit o funcție de „memorie”
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Record de turiști în Japonia! Cât au cheltuit cei 3,31 milioane de vizitatori?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva cu Adrian Artene
Dan Diaconescu vorbește, în premieră, despre morțile suspecte care au împărțit România în două | EXCLUSIV Altceva ...
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer