Home » D:News » GALERIE FOTO. Voluntar în cea mai periculoasă zonă de pe glob: medicul român care a tratat refugiaţi răniţi de gloanţe şi explozii în Irak

GALERIE FOTO. Voluntar în cea mai periculoasă zonă de pe glob: medicul român care a tratat refugiaţi răniţi de gloanţe şi explozii în Irak

GALERIE FOTO. Voluntar în cea mai periculoasă zonă de pe glob: medicul român care a tratat refugiaţi răniţi de gloanţe şi explozii în Irak
Publicat: 13.05.2018
Un medic rezident clujean, în vârstă de 27 de ani, a fost voluntar timp de trei săptămâni într-un spital din Irak, unde a tratat refugiaţii din Mossul, răniţi de gloanţe sau explozii. Experienţa l-a marcat şi l-a făcut să îşi schimbe percepţia asupra vieţii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Andrei Abrudan a absolvit în 2015 Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca iar în prezent este medic rezident în anul III, specializarea chirurgie generală, la Spitalul Municipal „Clujana”. Face gărzi pe timp de zi, şi câte 7 pe lună, iar în timpul programului a luat parte şi a efectuat diverse intervenţii chirurgicale, legate de patologia abdominală – apendicite, colecist, patologie oncologică, dar şi de tiroidă, scrie Mediafax.

„A fost o tranziţie de pe băncile universităţii, unde înveţi multă teorie, direct în practică, unde, la început, eşti mai stângaci, dar te adaptezi, iar evoluţia este bună”, a povestit Andrei Abrudan, corespondentului MEDIAFAX.

Acesta a prins, încă din liceu, de la tatăl său, medic veterinar care lucrează cu un ONG, gustul pentru voluntariat, astfel că anul trecut a plecat în Irak, pentru a trata refugiaţi din oraşul Mossul, unde a stat trei săptămâni.

Galerie foto

vezi galeria
21 foto

„Sunt membru al Asociaţiei Medicilor Creştini din România, iar membrii acesteia derulează acţiuni de voluntariat în mediul rural. Anul trecut, o prietenă a fost într-o tabără de refugiaţi în Grecia iar aceasta m-a îndrumat spre o organizaţie medicală ADRA Kurdistan, care lucrează împreună cu asociaţia Adventist Help, şi am completat o aplicaţie. Aveam de optat între Grecia şi Irak şi am ales Irak-ul. Nu le-am spus părinţilor ce vreau să fac decât cu o lună înainte. Eliberarea oraşului Mossul a avut loc în iulie 2017 şi eu în 4 septembrie 2017 am fost în Irak. Mi-am plătit biletul de avion, iar acolo mi s-a asigurat cazare şi masă”, a spus Abrudan.

Medicul clujean a lucrat într-un spital al celor două asociaţii construit pentru refugaţi la periferia oraşului Mossul, în special pentru cei din partea de vest, distrusă în timpul războiului.

„Spitalul avea containere, unitate de primiri urgenţe şi cabinete. Am fost pe partea de primiri urgenţe şi am lucrat pe departamentul de chirugie, eu fiind primul medic din Europa de Est care a tratat acolo refugiaţi. Erau puţini medici, pentru că majoritatea refuză să meargă în Irak. Am lucrat în Mossul cu medici din SUA, Elveţia, Australia, Marea Britanie, Olanda, iar după mine au mai venit medici din Polonia”, a povestit Andrei Abrudan.

Acesta a avut liber o singură zi pe săptămână. În rest, a lucrat în spital de dimineaţa până după-amiază la ora 17, după care făcea naveta câteva ore în oraşul Erbil din Kurdistanul irakian, unde era cazat.

„Am avut parte în Irak de cazuri cu care nu te întâlneşti deloc acasă. Am tratat arsuri după explozii, pacienţi împuşcaţi, cu diverse traumatisme şi fracturi după explozii, tumori cutanate. În unele cazuri am pus diagnostice diverse, inclusiv cancer, dar am efectuat şi mici intervenţii chirurgicale. Am scos gloanţe din pacienţi, am curăţat răni provocate de explozii cauzate de bombe, cu părţi metalice sau bucăţi de piatră, la nivelul coapsei sau toracelui. Am tratat şi copii. Pe zi, aveam în jur de 40 de pacienţi”, a menţionat Andrei Abrudan.

Acesta s-a ataşat în perioada petrecută în Irak de un tânăr de 18 ani din Mossul, Marwan, pentru care s-a luptat să nu i se taie piciorul după ce fusese rănit la gamba dreaptă în urma unei explozii de bombă.

„Tatăl şi fratele lui erau membri ai ISIS şi medicii militari de campanie i-au pus o tijă intramedulară care nu era indicată. Avea o fractură multiplă şi osteomielită, o infecţie la nivelul osului, şi am încercat tot felul de antibiotice. Am ţinut legătura cu colegii mei din ţară, am trimis fotografii ale rănii, am cerut sfaturi ce tratament cu antibiotice să îi administrez, iar în final i-am salvat piciorul iar Marwan poate acum umbla. Medicul nostru coordonator, un elveţian de 77 de ani, a avut încredere în mine şi mi-a lăsat mie decizia finală în cazul acestui caz. Ţin legătura cu Marwan în Irak şi i-am trimis şi un cadou”, a menţionat medicul clujean.

În spitalul din Mossul, Andrei a beneficiat de un translator de arabă pentru a putea vorbi cu pacienţii, iar cu acesta se înţelegea în engleză, dar până la finalul şederii a ajuns să înveţe propoziţii în limba arabă cât să se descurce.

„Am tratat şi traume psihice, o femeie mi-a explicat că nu poate dormi după ce ISIS i-a omorât cei doi fii, i-au decapitat şi i-au dat capetele lor să le ţină în mână. Nu ştiam ce să fac, neavând experienţă în psihiatrie, dar am stat de vorbă cu ea, am liniştit-o, am dat dovadă de compasiune şi i-am dat un medicament care nu avea nicio influenţă, pentru a se relaxa şi a se simţi în siguranţă. După acestea, pacienta a reuşit să doarmă. Sunt chestiuni minore, dar care înseamnă enorm pentru ei”, a mai spus Andrei Abrudan.

Seara şi în ziua liberă, medicul clujean ţinea legătura cu părinţii acasă prin internet şi îşi verifica mailurile, dar ieşea în Erbil împreună cu colegii, niciodată singur. Camp-ul în care se afla spitalul era păzit şi nu i-a fost teamă, dar a recunoscut că pentru a merge în Irak este nevoie de „curaj maxim”.

„Experienţa din Irak m-a marcat foarte mult, m-a făcut să îmi schimb percepţia asupra vieţii, să îmi regândesc priorităţile şi să mă concentrez pe ceea ce este important în viaţă, şi anume faptul că nu partea financiară, materială, te face fericit, pentru că azi le ai şi mâine nu. Şi locuitorii din Mossul au avut case şi maşini, dar a căzut o bombă şi au rămas fără nimic. În cazul meu, ca medic care lucrez şi cu patologie oncologică, care te marchează foarte mult, ajung să mă întreb ce este mai important în viaţă. Dacă Dumnezeu mi-a dat aceste posibilităţi, să călătoresc în acţiuni de voluntariat şi să tratez bolnavi, de ce să nu le pun în valoare, de ce să nu ofer dragostea şi compasiunea faţă de semeni?”, a mai spus Andrei.

Experienţa căpătată în Irak nu l-a ajutat în activitatea sa curentă de medic rezident în spitalul clujean, dar l-a făcut să se gândească mai mult la relaţia medic – pacient.

Andrei Abrudan ar vrea să se întoarcă în Irak, pentru că a prins drag de oamenii de acolo, dar până atunci, la începutul lunii iunie, va pleca timp de două săptămâni şi jumătate într-o expediţie umanitară în Nepal – „Nepal for Life” – unde va lucra în cadrul a două spitale.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni