Home » Cultură » În Germania a fost prezentat înaripatul Dracula din Transilvania

În Germania a fost prezentat înaripatul Dracula din Transilvania

În Germania a fost prezentat înaripatul Dracula din Transilvania
Publicat: 19.04.2018
În Bavaria este prezentat pentru prima oară cel mai mare pterozaur din lume. Această pasăre preistorică gigantică, botezată Dracula şi de existenţa căreia nu s-a ştiut până de curând, este, în poziţia verticală, la fel de înaltă ca o girafă şi măsoară aproximativ 3,5 metri înălţime.

Dimensiunea aripilor acesteia atingea cel puţin 12 metri, iar greutatea – o jumătate de tonă. La expoziţia „Die Herrscher der Lüfte”, deschisă în cadrul Muzeului Dinozaurilor din Parcul Natural Altmühltal, aflat în apropierea oraşului bavarez Denkendorf, acest exponat senzaţional este prezentat pentru prima oară. Este vorba de un schelet reconstruit al celui mai mare şi mai puternic pterozaur (reptilă cu aripi) descoperit vreodată pe planetă, care a zburat pe cerul Pământului cu milioane de ani în urmă, informează Rador.

Fosilele bine conservate ale acestei reptile înaripate au fost găsite în România – în regiunea istorică a Transilvaniei, în patria legendarului conte Dracula. De aceea paleontologii au numit scheletul în onoarea renumitului vampir. Oamenii de ştiinţă estimează că înaripatul Dracula a trăit în urmă cu aproape 66 de milioane de ani, spre sfârşitul perioadei cretacice, când teritoriul Europei era dominat de un climat subtropical. Iar faptul că scheletul lui continuă să se menţină într-o stare bună, după atâta timp, este de o mare raritate.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase