De asemenea, pentru prima dată în istorie, cercetătorii au acces la aceste regiuni misterioase ale planetei gigantice, potrivit Business Insider.
Astfel, noile imagini şi animaţii prezentate recent la European Geosciences Union General Assembly din Viena, Austria, vor ajuta cercetătorii să îşi facă o imagine mai clară asupra proceselor care se află la kilometri adâncime în polii planetei.
În animaţia de mai jos, norii mai reci şi de altitudine mai înaltă au o culoare roşu închis şi pot avea chiar şi -83 de grade Celsius. Norii de jos sunt mai calzi, putând atinge chiar şi -13 grade Celsius, fiind reprezentaţi cu galben.
Animaţia şi perspectiva în infraroşu a acesteia a putut fi realizată cu ajutorul instrumentului JRAM (Jovian Infrared Auroral Mapper) de pe sonda Juno şi mai arată şi distribuţia simetrică a furtunilor, un aspect care i-a uimit pe cercetători.
Conform NASA, reconstrucţia 3D „furnizează informaţii despre cât de puternice sunt cicloanele de la polii lui Jupiter”.
Credit: NASA/JPL-Caltech/SwRI/ASI/INAF/JIRAM
Alături şi de studiile asupra câmpului magnetic al gigantului gazos, Juno ajută la rezolvrea enigmei despre modul în care ziua foarte rapidă de doar 10 ore modelează sistemele climatice joviene, iar în viitorul apropiat, o cunoaştere generală a proceselor care caracterizează cea mai mare planetă a Sistemului Solar va fi completă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Jupiter ar putea fi o planetă mult mai veche decât se credea anterior
Europa, luna lui Jupiter, ar putea găzdui viaţă extraterestră. Anunţul făcut de NASA
Prima imagine color cu planeta Jupiter, trimisă de către sonda spaţială Juno – FOTO+VIDEO
Noile data ale NASA rescriu tot ce ştim despre gigantul Jupiter. ”Descoperirile sunt uimitoare”