Home » Istorie » Mayaşii făceau comerţ cu câini în urmă cu 2.400 de ani

Mayaşii făceau comerţ cu câini în urmă cu 2.400 de ani

Mayaşii făceau comerţ cu câini în urmă cu 2.400 de ani
Publicat: 25.03.2018
Oasele şi dinţii descoperiţi într-un sit mayaş vechi de 3.000 de ani din Guatemala oferă unele dintre cele mai noi dovezi privind comerţul şi modul în care erau utilizate animalele. Descoperirea dezvăluie că ceremoniile în care era realizată sacrificarea animalelor au jucat un rol important în dezvoltarea societăţilor mayaşe.

În multe regiuni ale lumii, domesticirea animalelor a jucat un rol important pentru hrănirea oraşelor şi societăţilor aflate în curs de dezvoltare. Spre exemplu, culturile europene şi asiatice au început să crească animale precum porcii pentru hrană din urmă cu 9.000 de ani 

National Geographic notează că nu se întâmpla acelaşi lucru şi în Mesoamerica, unde dovezile arheologice arată că mayaşii cultivau multe plante, dar creşteau foarte puţine animale, în mare parte câini şi curcani. În cadrul studiului recent, specialiştii au reuşit să afle cum a reuşit un astfel de popor să supravieţuiască şi să se dezvolte. Dinţii şi oasele examinate au fost descoperite în Veibal, Guatemala. Rămăşiţele de câine şi pisică au fost datate ca provenind din perioada 700-350 î.Hr. Cu mult timp înainte de descoperirea primelor dovezi ale modului în care erau utilizate animalele de către mayaşi. 

Cercetătorii au testat rămăşiţele pentru a determina nivelul diferiţilor izotopilor prezenţi. Nivelul crescut de izotopi de carbon a indicat că animalele consumau porumb cultivat în timp ce nivelul scăzut ar indica că acestea mâncau mai mult plante sălbatice. Analizele au dezvăluit că toate rămăşiţele de câine aveau un nivel ridicat al izotopilor de carbon, ceea ce înseamnă că au fost hrăniţi cu porumb. De asemenea, rămăşiţele unei feline mai mari, posibil un jaguar, aveau aceeaşi dietă. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori