Specialiştii au afirmat că dintele de megalodon ce are o vechime de 1,6 milioane de ani a fost furat din Cape Range National Park din Australia. Conform Washington Post, foarte puţine persoane cunoşteau locaţia exactă a fosilei, fiind neclar cine este de fapt hoţul.
”Era clar un secret… Dar este nevoie doar de o persoană pentru a fi divulgat,” a declarat Arvid Hogstrom din cadrul parcului din vestul Australiei. ”Însă, pe de altă parte, ar fi putut fi luat de o persoană care nu ştie ce este, sau ar fi putut fi furat pentru a fi vândut pe piaţa neagră,” a adăugat el.
Hogstrom susţine că dintele a fost furat chiar în perioada în care echipa sa încerca să găsească soluţii pentru securizarea relicvei.
Megalodon atingea 30 de metri lungime, mai mult chiar decât cele mai mari vietăţi cunoscute în prezent, balenele albastre. De altfel, se pare că balenele constituiau principalul fel în dieta rechinului gigantic. Un dinte de Megalodon putea ajunge la 20 de centimetri, asta in condiţiile în care dinţii rechinilor albi, cea mai mare specie de rechin cunoscută în prezent, nu depăşesc câţiva centimetri. Rechinul preistoric a dispărut acum circa 1,5 milioane de ani.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: