În 2007, oficialii australieni au oferit gratis vaccinul pentru fetele de 12-13 ani, iar în 2013 a fost disponibil şi pentru băieţi, scrie Futurism.
S-a observat că între 2005 şi 2015, cazurile de infectare cu HPV ale femeilor cu vârstele cuprinse între 18 şi 24 de ani au scăzut de la un procentaj de 22,7% la doar 1,1%.
Sunt speranţe mari că nu vor mai apărea cazuri de cancer cervical în următorii 10 sau chiar 20 de ani.
În alte părţi ale lumii, vaccinul acesta nu este gratis şi poate costa chiar şi 450 de dolari în SUA, ceea ce înseamnă că procentul celor vaccinaţi este semnificativ mai mic în Statele Unite decât în Australia. „Două treimi din populaţia globală de femei nu au accesul la vaccin pe care îl au femeile din Australia”, a precizat Joe Tooma, şeful executiv al Australian Cervical Cancer Foundation.
În România, în 2008, a fost demarată prima campanie de vaccinare obligatorie a fetiţelor de clasa a IV-a împotriva virusului HPV. Campania a fost un eşec datorită reacţiilor negative a părinţilor în ceea ce priveşte această vaccinare. În prezent, la noi în ţară, vaccinarea împotriva HPV se face doar la cerere.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Primul vaccin împotriva cancerului a fost folosit pe un pacient
Ai aflat că ai cancer? Iată ce sfaturi oferă psihologii
Cercetătorii vor crea ”supersângele”, care va putea trata unele boli până acum incurabile