A şaptea ediţie a Final Frontier, singurul târg de carte SF&Fantasy din România, va avea loc în perioada 24-25 martie.
„Anul 2018 e anul inteligenţei artificiale, iernilor lungi şi călătoriilor interspaţiale, care au depăşit de ceva vreme frontierele poveştilor SF. Aşa că la cea de-a şaptea ediţie a singurului târg de carte SF&Fantasy din ţară, Final Frontier, îţi lansăm provocarea prima #BibliotecăpeMarte. Final Frontier este locul de întâlnire al tuturor cititorilor feroce şi pasionaţilor de SF&Fantasy, iar ediţia aceasta, entuziasmaţi de reuşita lui Elon Musk, vă invităm să vă alegeţi volumele, obiectele fanart, jocurile şi figurinele pentru viitoarea bibliotecă a Planetei Roşii”, afimă organizatorii.
Şi în acest an vor avea loc lansări de carte şi discuţii pe cele mai interesante teme ale momentului, dar la târg se vor găsi şi volume clasice SF&Fantasy, reduceri şi pachete-cadou de la Nemira, Paladin, Crux Publishing, Crime Scene Press, Millennium Press, Tritonic, Pavcon sau Herg Benet, precum şi cărţi în limba engleză de la Books Express.
Pasionaţii de poveşti fantasy vor găsi şi obiecte fanart şi pot participa la ateliere de limbă elfă, unde pot găsi şi obiecte handmade din Comitat realizate de fanclubul Tolkien.
Tot la târg se vor mai regăsi imprimante 3D pentru demonstraţii, board games şi figurine inspirate de cele mai îndrăgite poveşti fantasy, jocuri Virtual Reality de la Gateway VR Studio, comicsuri şi reviste de benzi desenate, atelier de bandă desenată cu Vlady (vampirul mâncător de usturoi), precum şi numeroase probe şi jocuri cu premii.
Târgul are loc la între 24-25 martie, la Universitatea Dimitrie Cantemir, între orele 11:00 – 19:00. Intrarea este liberă.
Evenimentul este orgabizat Bookblog.ro.