Home » Cultură » JANE, cel mai apreciat documentar al anului 2017 va putea fi vizionat şi în România

JANE, cel mai apreciat documentar al anului 2017 va putea fi vizionat şi în România

JANE, cel mai apreciat documentar al anului 2017 va putea fi vizionat şi în România
Publicat: 24.02.2018
Descris de critici ca fiind ”surprinzător”, ”fascinant”, ”spectaculos” şi ”cel mai bun documentar din 2017”, JANE va fi transmis în premieră pe National Geographic şi Nat Geo Wild pe 18 martie, de la ora 21:00 şi va fi urmărit în 172 de ţări şi în 43 de limbi. Filmul, nominalizat la premiile BAFTA, numit cel mai bun documentar din 2017 de 18 grupuri de critici din Statele Unite, de Producers Guild of America, American Cinema Editors, Broadcast Film Association şi US National Board of Review, este cel mai apreciat documentar al anului şi considerat ”un triumf al cinem
Constituit din peste 100 de ore de înregistrări nevăzute anterior, realizate în Parcul Naţional Gombe din Tanzania în anii 1960, filmul regizorului Brett Morgen (Kurt Cobain: Montage of Heck, The Kid Stays in the Picture) spune povestea lui Jane Goodall, o tânără fără studii de specialitate a cărei cercetare asupra cimpanzeilor a pus la îndoială teoriile comunităţii ştiinţifice majoritar masculine din vremea ei şi a revoluţionat înţelegerea noastră asupra lumii naturale.
 
Acţiunea filmului începe cu anul 1960 în Gombe, unde Goodall, o tânără britanică de 26 de ani, motivată doar de dragostea sa pentru animale, porneşte în prima sa expediţie de cercetare a cimpanzeilor. Câştigând cu răbdare încrederea animalelor, ajunge curând în paginile ziarelor datorită descoperirii că cimpanzeii sunt creaturi extrem de inteligente şi sociale ce folosesc unelte pentru a aduna hrană. Când, în 1964, fermecătorul regizor Hugo van Lawick este trimis de National Geographic să realizeze un material despre munca lui Goodall, cei doi ajung în scurt timp să se îndrăgostească, însă obligaţiile profesionale, îmbolnăvirile de poliomielită şi violenţa dintre cimpanzei pun în pericol existenţa idilică a cuplului.
 
Deşi s-au relatat multe lucruri în filme şi cărţi despre munca lui Goodall cu cimpanzeii, mult mai puţine se cunosc despre omul Jane Goodall. În acest documentar, în timp ce Jane studiază cimpanzeii, noi o studiem pe Jane, descoperind-o atunci când se îndrăgosteşte şi face eforturi pentru a împăca cerinţele căsniciei şi ale maternităţii cu visul său de-o viaţă.
 
”Vizionarea filmului pentru prima oară mi-a trezit multă nostalgie; am trăit sentimentul a ceva imediat, real şi neconstrâns”, afirmă Jane Goodall, deţinătoare a titlului Dame Commander a Ordinului Imperiului Britanic, fondatoare a Institutului Jane Goodall şi Mesager al Păcii pentru Naţiunile Unite. ”JANE prezintă lucrurile aşa cum sunt, dezvăluind caracterele protagoniştilor, în special al meu şi al lui Hugo, într-o manieră atât de intimă. Am fost transportată înapoi către cele mai bune zile din viaţa mea într-un mod în care niciun alt documentar nu a făcut-o.”
 
”Am fost interesat în primul rând de povestea femeii emancipate, mai ales în epoca în care Jane a lucrat”, spune regizorul Brett Morgen. ”Filmul este o poveste de dragoste, doar că povestea de dragoste nu implică un bărbat şi o femeie. Dragostea aceasta este a unei femei pentru munca sa.”
 
Materialul original, filmat cu mult talent de van Lawick, a fost redescoperit în arhiva National Geographic şi, deşi neatins, a pus o serie de probleme. Bobinele de film de 16 mm nu erau în ordine şi nu aveau note sau audio, astfel că Morgen şi echipa sa au avut sarcina copleşitoare de a organiza vasta arhivă, identificând 160 de cimpanzei şi recreând sunetele din pădurea Gombe. Rezultatul este un succes de editare ce aduce la viaţă o filmare uitată, oferind un portret inedit al personalităţii inovatoare ce a sfidat orice obstacol pentru a deveni unul dintre cei mai admiraţi ecologişti ai lumii.
 
”S-au realizat o mulţime de documentare grozave despre cercetarea şi viaţa lui Jane Goodall, dar acest material redescoperit dezvăluie o latură a acesteia pe care nu am văzut-o înainte”, spune producătorul Bryan Burk. ”Arătând primele sale călătorii în Africa şi interacţiunile iniţiale cu cimpanzeii, dar şi aspecte ale vieţii sale private, filmarea ne face cunoştinţă cu o viitoare legendă aflată la începuturile carierei sale.”
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase