În afară de aspectul său particular, molecula are şi o proprietate care poate ajuta în crearea de noi tipuri de material. „Noul proces pentru sintetizarea moleculelor oferă un instrument unic pentru crearea de nanostructuri de carbon”, a precizat Igor Alabugin, unul dintre cercetători.
Descoperirea echipei a fost publicată în jurnalul Angewandte Chemie.
Prima moleculă de olimpicen a fost creată de chimiştii britanici în anticiparea Jocurilor Olimpice din 2012 din Londra. Până acum, sintetizarea acestor structuri unice era posibilă doar cu ajutorul unui proces laborios bazat pe metode din anii ’60, relatează Science Daily.
Tehnica echipei de cercetători americani presupune un inel hexagonal în plus de atomi de carbon care este alipit marginii în zig-zag a structurii deja existente. „Succesul nostru în dezvoltarea noii metode ne-a permis să realizăm o sinteză în doi paşi care este mult mai simplă decât metoda anterioară, chiar dacă ambele metode folosesc acelaşi material”, a adăugat Alabugin.
Credit: Igor Alabugin
Imediat după sintetizarea olimpicenului, cercetătorii au recunoscut legătura importantă pe care o avea cu grafenul. De aceea, o dată cu elaborarea noii metode mai eficiente de sintetizare, Alabugin şi echipa sa au facilitat o mai bună producţie de ceea ce unii au numit „materialul minune”.
„Abordarea noastră va permite chimiştilor să sintetizeze o varietate de molecule de olimpicen care pot reprezenta pietre de temelie pentru prepararea preciză a sub-structurilor de grafen”, a afirmat Alabugin.
De asemenea, savantul a precizat că sincronizarea cu Jocurile Olimpice de Iarnă este un eveniment rar şi fericit pentru ştiinţă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Un nou fenomen cuantic a fost observat cu ajutorul grafenului, materialul minune al secolului XXI