Home » D:News » Bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost realizat din zăpadă

Bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost realizat din zăpadă

Bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza a fost realizat din zăpadă
Publicat: 24.01.2018
Un gălăţean pasionat de sculptura în zăpadă a realizat, marţi, ajutat de vecini, bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, pentru a marca Ziua Unirii Principatelor. În viitor, omul vrea să creeze busturile lui Vladimir Putin şi Donald Trump.
Petru Darie are 76 de ani şi înainte de a ieşi la pensie a fost tehnician la o fabrică de mobilă, iar prima sculptură în zăpadă a realizat-o în urmă cu aproape 40 de ani, informează Mediafax.
 
În fiecare iarnă el realizează cel puţin o statuie care întruchipează o personalitate, iar anul acesta a ales să realizeze bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.
 
Gălăţeanul s-a apucat de treabă marţi dimineaţa şi, în câteva ore, a terminat statuia de gheaţă, fiind ajutat şi de câţiva vecini care au adunat zăpada din jurul blocului.
 
„Ne jucăm cu zăpadă. Suntem copii până murim, unii dintre noi. Adică ne schimbăm jucăriile. Este o pasiune foarte veche, în tinereţe am lucrat şi în lemn şi în pământ. Acum, iarna, stau cu orele afară şi modelez zăpada. Păcat că nu mai ninge atât de mult… Până acum l-am tot cioplit, l-am tot aranjat. Am zis să-l aduc la adevăr, cât de cât. Sper să nu nu fie prea cald, să reziste până mâine (miercuri fiind evenimente care marchează Unirea Principatelor– n.red.) şi să-l admire tot cartierul”, a explicat sculptorul amator, Petru Darie.
 
Bărbatul spune că face sculpturi în gheaţă pentru a-i învăţa istorie pe copiii din cartier şi pentru a transmite un mesaj politicienilor.
 
„Consider că un popor care are istorie este mai vertical, poate să spere la ceva. Ar tebui să ia pildă şi cei care sunt actuali la putere de la cei verticali. Din păcate nu prea avem personalităţi acum. Sau avem, dar nu ies, ce aşteaptă nu ştiu. Ei trebuie să iasă în faţă, nu toţi politrucii de partid”, a mai spus Petru Darie.
 
Anul trecut, Petru Darie a realizat bustul lui Mihai Eminescu şi o replică a sculpturii lui Constantin Brâncuşi, Cuminţenia Pământului. Următoarele sculpturi în zăpada pe care pensionarul vrea să le realizeze sunt busturile preşedinţilor Vladimir Putin şi Donald Trump.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
„Persistența memoriei” a lui Salvador Dalí. Decodarea enigmei suprarealiste a timpului
„Persistența memoriei” a lui Salvador Dalí. Decodarea enigmei suprarealiste a timpului
Cum supraviețuiește singura insectă nativă din Antarctica?
Cum supraviețuiește singura insectă nativă din Antarctica?
Nașterea lui Venus. Capodopera renascentistă a lui Botticelli care a redefinit frumusețea și a stârnit controverse
Nașterea lui Venus. Capodopera renascentistă a lui Botticelli care a redefinit frumusețea și a stârnit controverse
Care sunt fructele și legumele cu cele mai multe pesticide?
Care sunt fructele și legumele cu cele mai multe pesticide?
De ce unii oameni călătoresc fără bilet, chiar și atunci când transportul public este foarte ieftin?
De ce unii oameni călătoresc fără bilet, chiar și atunci când transportul public este foarte ieftin?
Arheologii au descoperit rămășițele primei bazilici romane din Londra
Arheologii au descoperit rămășițele primei bazilici romane din Londra
Astronomii au găsit o planetă posibil locuibilă la 20 de ani-lumină de Sistemul Solar
Astronomii au găsit o planetă posibil locuibilă la 20 de ani-lumină de Sistemul Solar
Donald Trump a concediat cei mai pregătiți epidemiologi ai Statelor Unite
Donald Trump a concediat cei mai pregătiți epidemiologi ai Statelor Unite
Mica Înţelegere, alianţa promiţătoare a României care a fost distrusă într-o singură zi
Mica Înţelegere, alianţa promiţătoare a României care a fost distrusă într-o singură zi
Ucraina nu poate ține piept rușilor fără ajutor din partea SUA, avertizează Zelenski
Ucraina nu poate ține piept rușilor fără ajutor din partea SUA, avertizează Zelenski
Oferta lui Elon Musk de a cumpăra OpenAI, respinsă în unanimitate
Oferta lui Elon Musk de a cumpăra OpenAI, respinsă în unanimitate
Cât de importante sunt prieteniile la locul de muncă pentru români?
Cât de importante sunt prieteniile la locul de muncă pentru români?
Google riscă să fie dată în judecată din cauza „Golfului Mexicului”
Google riscă să fie dată în judecată din cauza „Golfului Mexicului”
Un studiu genetic dezvăluie schimbările care au modelat evoluția creierului uman
Un studiu genetic dezvăluie schimbările care au modelat evoluția creierului uman
Drama României din iarna anului 1917, prinsă într-un dublu pericol
Drama României din iarna anului 1917, prinsă într-un dublu pericol
Ceasurile atomice și laserele ne pot ajuta să detectăm materia întunecată, sugerează un studiu
Ceasurile atomice și laserele ne pot ajuta să detectăm materia întunecată, sugerează un studiu
Deșeurile spațiale ar putea lovi avioanele de pasageri, avertizează un studiu
Deșeurile spațiale ar putea lovi avioanele de pasageri, avertizează un studiu
Ciocolata are de suferit din cauza schimbărilor climatice
Ciocolata are de suferit din cauza schimbărilor climatice