HBO Nordic (care, alături de CNN, este deţinut de Time Warner) a colaborat cu Lapland Hotels SnowVillage pentru a construi un hotel din gheaţă şi zăpadă, inspirat de serialul „Urzeala Tronurilor”, conform Gândul.
Hotelul este situat în resortul Kittila, la 200 km de Cercul Arctic şi 90 de minute distanţă de Helsinki, punând la dispoziţia turiştilor 24 de camere – 10 din acestea sunt potrivite oaspeţilor care vor să stea peste noapte.
Fiecare cameră este proiectată de sculptori pricepuţi din întreaga lume şi găzduieşte un personaj din gheaţă, bazat pe cărţile lui George R.R. Martin.
În interiorul hotelului, temperatura este de minus 5 grade Celsius, astfel încât sacii de dormit reprezintă o dotare obligatorie a camerelor.
Chiar dacă este recomandat ca turiştii să poposească cel mult o noapte la hotelul „Game of Thrones”, din cauza frigului, există în zonă şi cabane călduroase, pentru sejururi mai îndelungate, scrie CNN Travel.