Pasărea cu creastă galbenă poartă această denumire datorită penajului galben din vârful craniului. Specia se regăseşte în mare parte în Pădurea Amazoniană din Brazilia, informează Newsweek.
În prezent, cercetătorii din cadrul Universităţii din Toronto au demonstrat prin teste genetice că specia reprezintă un hibrid între alte două specii, care a evoluat şi a devenit o creatură unică. Pentru prima dată, pasărea a fost observată în 1957, apoi în 2002. Deşi în urma primelor observaţii specialiştii considerau că pasărea-hibrid nu va rezista, în timp aceasta a evoluat şi s-a transformat în propria specie distinctă.
Echipa de cercetători canadieni a secvenţiat genomul din penele păsărilor din zona Pădurii Amazoniene şi au descoperit cele două specii de bază din care s-a format pasărea cu creastă galbenă. Prin compararea testelor genetice a trei specii diferite, specialiştii au ajuns la concluzia că Lepidothrix iris şi Lepidothrix nattereri sunt speciile de bază ale păsării cu creastă galbenă.
Cele două specii s-au împerecheat şi au format o nouă specie în urmă cu 180.000 de ani. În timp, populaţia a crescut, iar creasta păsării a căpătat o nouă culoare. Împrecherea dintre două specii diferite de păsări nu a mai fost observată niciodată până în acest caz.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: