Ciocolată, prăjituri, îngheţată, bomboane, de câte ori pe zi nu simţim nevoia să le savurăm. Cum ne găsim refugiul în ceva dulce în momentele când suntem trişti, veseli, când avem o zi grea la birou sau lenevim în faţa televizorului.
Alimentele ce conţin multe glucide simple şi foarte puţine proteine şi lipide duc la satisfacerea rapidă a senzaţiei de foame şi ne dau un plus de energie, dar doar pe termen scurt, deoarece senzaţia de foame reapare rapid.
”Dulciurile, prin metabolizare, eliberează glucoza, declanşează reacţii metabolice, eliberează insulină, endorfine, serotonină. O oscilaţie a profilului glicemic, duce la reapariţia senzaţiei de dulce şi căutarea unei noi surse de zaharuri . Astfel, intrăm într-un cerc vicios din care, de cele mai multe ori, ne este greu să ieşim’’, spune medicul nutriţionist Florin Ioan Bălănică pentru CSID.
Pentru a scapa de pofta de dulce, medicul ne recomandă:
Când aveţi poftă de ceva dulce, consumaţi fructe. De preferat pe cele cu un conţinut glucidic scăzut: mere verzi, ananas, fructe de pădure, kiwi. În acest mod aducem, împreună cu gustul dulce, un aport de fibre şi alţi nutrienţi.
Recomand consumul a cinci mese pe zi, obligatoriu trei mese principale şi două gustări, la interval de 2-3 ore şi cina pâna în ora 20. Distanţa prea mare dintre mese ne poate determina să alegem alimente dulci sau grase pentru a ne satisface rapid foamea. Un regim echilibrat de mese satisface necesarul energetic al organismului şi scade pofta de dulce.
Pentru o senzaţie de saţietate, optaţi pentru alimente bogate în proteine şi fibre (cereale integrale, carne, ouă, lapte, peşte, legume).
Citeşte continuarea pe
CSID.