New Horizons va ajunge la acest corp (sau corpuri) în ajunul Anului Nou şi în ziua Anului Nou a lui 2019, scrie BBC.
Planul este ca sonda să treacă pe lângă obiectul principal care are un diametru de 30-40 de kilometri la o distanţă de doar 3.500 de kilometri, obţinând astfel imagini cu rezoluţie mare şi alte date.
Noile date vor furniza informaţii noi şi unice despre Centura Kuiper, în care se găseşte material îngheţat care orbitează Soarele la o distanţă mare. La momentul întâlnirii, MU69 şi New Horizons vor fi la o distanţă de 6,5 miliarde de kilometri de Terra.
„În afara faptului că va fi cea mai îndepărtată sondă trimisă vreodată, aceasta va explora cel mai vechi şi cel mai pur obiect explorat”, a precizat Alan Stern, investigator principal al misiunii New Horizons. „Nu am mai fost niciodată la nimic asemănător. Desigur, au existat multe misiuni ale cometelor care provin din Centura Kuiper, dar au venit în partea internă a Sistemului Solar atunci când au fost procesate şi sunt mult mai mici”, a adăugat acesta.
Echipa a afirmat că a depus eforturi în ceea ce priveşte determinarea mişcării şi dimensiunii obiectului, de unde a rezultat ideea conform căreia pot fi nu unul, ci două obiecte, cu un satelit care orbitează corpul principal aflat la o distanţă de 200-300 de kilometri. De asemenea, poate fi vorba de un corp alungit, cele două potenţiale obiecte fiind unite. Astfel, obiectul ar avea o formă de cartof. Dacă unirea celor două obiecte ar fi mai puţin evidentă, ar reprezenta un obiect binar de contact, aşa cum se arată şi în imaginea de mai jos.
Credit: New Horizons
„Probabil obiectul nu este un fragment rezultat în urma unei coliziuni; credem că a fost creat aşa. Aşadar, considerăm că vom vedea ceva ce datează de la naşterea Sistemului Solar”, a precizat Marc Buie de la Southwest Research Institute din Boulder, Colorado şi membru al echipei de la New Horizons.
„Utilizând cele şapte instrumente ale sondei, vom caracteriza geologia şi morfologia suprafeţei, căutând după cratere. Ne aşteptăm în mod sigur la cratere”, a explicat membrul Anne Verbiscer de la Universitatea Virginia şi membru al echipei.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Ce urmează pentru sonda New Horizons după Pluto?
Noi Imagini spectaculoase cu suprafaţa planetei Pluto – FOTO,VIDEO