Home » Istorie » A lucrat ca agent de bursă la New York: Regele Mihai, 96 de fapte în 96 de ani

A lucrat ca agent de bursă la New York: Regele Mihai, 96 de fapte în 96 de ani

A lucrat ca agent de bursă la New York: Regele Mihai, 96 de fapte în 96 de ani
Publicat: 08.12.2017
Regele Mihai a lucrat ca agent de bursă la New York, a mâncat mereu la prânz un singur fel, masa a durat 20-30 de minute şi de-a lungul vieţii, a avut multe animale de companie, mereu câini, se arată în lista "96 de fapte în 96 de ani", care a fost prezentată, joi, de Casa Regală.
1. Regele Mihai s-a născut la Castelul Foişor, în ziua de 25 octombrie 1921, ca Principe al României, informează Mediafax.
 
2. Părinţii Regelui Mihai au fost Principele Moştenitor Carol şi Principesa Moştenitoare Elena ai României, iar bunicii lui au fost Regele Ferdinand I şi Regina Maria ai României, Regele Constantin I şi Regina Sofia ai elenilor.
 
3. Regele Mihai se înrudeşte cu Familiile Imperiale şi Regale ale Marii Britanii, Rusiei, Germaniei, Danemarcei, Greciei şi Portugaliei, cu Familia Mare Ducală de Baden şi cu Familia Princiară de Hohenzollern, din care a provenit bunicul său patern.
 
4. Regele Mihai I este de două ori stră-strănepotul Reginei Victoria a Marii Britanii şi Irlandei (prin mamă şi prin tată), strănepotul Împăratului Frederic al III-lea al Germaniei, stră-strănepotul Ţarului Alexandru al II-lea şi, pe linia mamei, descendent al Ţarului Nicolae I, stră-strănepotul Reginei Maria a II-a a Portugaliei, strănepotul Ducelui Alfred de Saxa Coburg Gotha şi strănepotul Regelui George I al elenilor.
 
5. Regele a primit un singur nume de botez, Mihai.
 
6. Regele Mihai nu a avut, nici măcar în copilărie, un nume de alint.
 
7. Primii ani ai vieţii i-a petrecut alături de părinţii săi în casa de la Şosea, care este astăzi sediul EximBank. Nu era o reşedinţă regală, ci o casă pusă la dispoziţie de Guvern, rămasă în proprietatea statului.
 
8. Încă din fragedă copilărie, Regele Mihai a iubit maşinile şi mecanica. La vârsta de 3-4 ani conducea pe aleile Palatului Cotroceni o maşinuţă electrică, iar bunica sa, Regina Maria, notează în jurnal că Mihai făcea un zgomot asurzitor.
 
9. La vârsta de şase ani, Principele Mihai a luat primele lecţii de conducere auto, în braţele unui şofer, fiindcă nu reuşea să ajungă cu picioarele la pedalele maşinii.
 
10. La vârsta de şase ani a primit în dar prima sa maşină adevărată, un Morris, de la unchiul său, Principele Nicolae al României.
 
11. Principele Mihai a urmat cursurile Clasei Palatine, o iniţiativă a tatălui său, Regele Carol al II-lea. În anul 1940, în ziua de 26 iunie, Principele Mihai a susţinut lucrarea de bacalaureat în Sala Tronului, exact în ziua în care Uniunea Sovietică a dat ultimatum pentru evacuarea administraţiei civile şi a armatei române din Basarabia şi Bucovina de Nord.
 
12. Principele Mihai a devenit rege la 20 iulie 1927, în vârstă de 5 ani şi 9 luni. Este singurul suveran al lumii care a trăit 90 de ani după încoronare.
 
13. Regele Mihai s-a îndrăgostit de Principesa Ana cu mult înainte de a o cunoaşte personal. În timpul războiului, în România cinematografele prezentau, înainte de film, scurte reportaje de ştiri, cea mai mare parte de pe front. Regele Mihai, în sala de cinema a Palatului Regal, a văzut într-un reportaj de război din Maroc (1943), câteva secunde cu chipul Principesei Ana de Bourbon Parma, care lucra ca infirmieră pe front. A cerut operatorului să decupeze fotogramele filmului şi să le transforme în mici fotografii, pe care le-a păstrat apoi, în mare discreţie.
 
14. Regele Mihai a îndrăgit Jeep-urile, încă din anii războiului. În timpul vieţii a reparat şi refăcut, personal, un număr de 9 Jeep-uri originale. Patru dintre ele le-a păstrat până la sfârşitul vieţii.
 
15. Unul dintre Jeep-urile din colecţia Regelui Mihai a aparţinut generalului american George S. Patton, proeminentă personalitate militară a celui de-Al Doilea Război Mondial. Jeep-ul este un dar primit de Regina Ana de la Marele Duce Jean de Luxemburg.
 
16. Regele Mihai a fost decorat cu următoarele ordine şi medalii româneşti: Ordinul Carol I (Colan şi Mare Cruce), Ordinul Mihai Viteazul (Clasa I), Ordinul Serviciu Credincios (Colan), Ordinul Coroana României (Mare Cruce), Ordinul Steaua României (Mare Ofiţer), Ordinea Virtutea Aeronautică (toate gradele), Ordinul Bene Merenti al Casei Domnitoare (Clasa I), Medaliile Avântul Ţării, Bărbăţie şi Credinţă, Centenarul Regelui Carol I, Peleş (exemplar unicat), Virtutea Militară, Medalia Aeronautică, Crucile Trecerea Dunării (cu bareta Tradiţie), Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918, Crucea Regina Maria, precum şi alte medalii aniversare şi comemorative.
 
17. Regele Mihai a primit următoarele ordine străine: Marea Cruce a Legiunii de Onoare a Franţei, Marea Cruce şi Colanul Ordinului Regal Victorian, Ordinul Victoria al Uniunii Sovietice, Legiunea de Merit a Statelor Unite ale Americii în grad de Comandor-Şef, Ordinul Stelei lui Karadgeorge din Serbia (Comandor), Ordinul Leopold al Belgiei (Mare Ofiţer), Ordinul Mântuitorului din Grecia (Mare Comandor), Ordinul Regal al Sfântului Gheorghe şi al Sfântului Constantin din Grecia (Colan), Ordinul Regal al Sfântului Sava din Serbia (Marea Cruce), Supremul Ordin al Preasfintei Bunei Vestiri (al Anunnziatei) din Italia (Colan), Ordinul Casei Princiare de Hohenzollern, Medalia Centenară a Casei Regale a Greciei, medalia Aniversară a 50 de ai a Regelui Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei, Medalia Memorială la Regelui Christian al IX-lea al Danemarcei, Virtutea Militară a Serbiei şi altele.
 
18. Regele Mihai I a depus jurământul, a fost încoronat şi a fost uns cu Sfântul şi Marele Mir la 6 septembrie 1940. Jurământul a fost depus dimineaţa, în faţa Patriarhului Nicodim, a prim-ministrului şi a preşedintelui Curţii de Casaţie, în Sala Tronului a Palatului Regal. Încoronarea (cu Coroana de Oţel a Regelui Carol I) şi Ungerea cu Sfântul Mir au avut loc la Catedrala Patriarhală, urmate de Sfânta Liturghie. A fost singura dată când Regele Mihai a purtat efectiv Coroana de Oţel. Jurământul nu a putut fi depus în faţa Parlamentului, deoarece acesta fusese dizolvat anterior de Carol al II-lea.
 
19. În anul 1941, la Castelul Foişor, Regele Mihai compune lucrarea pentru pian “Elegie”, pe care o orchestrează compozitorul Ion D. Chirescu. Lucrarea a fost adaptată şi prezentantă după 1989 de maestrul Dan Grigore.
 
20. Regele Mihai a fost mareşal al Armatei Române, amiral al Forţelor Navale şi general al Forţelor Aeriene. De asemenea, el a fost general onorific al Avitaţiei Regale Elene.
 
21. Regele Mihai a cunoscut pe Principesa Ana de Bourbon la nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii cu Ducele de Edinburgh, care a avut loc la 20 noiembrie 1947, la Londra.
 
22. La momentul abdicării forţate, Regele Mihai avea 26 de ani, iar Principesa Ana, 24 de ani. Ei au ales să trăiască, împreună, viaţa exilului, care a durat cinci decenii.
 
23. Nunta Regelui Mihai I al României cu Principesa Ana de Bourbon a avut loc în exil, la Atena, în ziua de 10 iunie 1948. Datorită lipsei acordului Bisericii Catolice, care se opunea obligaţiei constituţionale de creştere a copiilor în ritul ortodox, niciuna dintre rudele sale catolice nu a luat parte la căsătorie.
 
24. Regele Mihai I a fost căsătorit cu Regina Ana timp de 68 de ani.
 
25. Pe actul grec de căsătorie al Regelui Mihai cu Regina Ana, la rubrica “profesia” scrie “Rege” respectiv “Principesă”.
 
26. Regele Mihai cinci fiice, pe Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria. Patru dintre acestea sunt Principese ale României.
 
27. Prima locuinţă stabilă a cuplului regal a fost o căsuţă în suburbia “La Conversion” a oraşului Lausanne, din Elveţia.
 
28. La 26 martie 1949 s-a născut Principesa Moştenitoare Margareta a României, fiica mai mare a Reginei Ana. Destinul a făcut ca în aceeaşi zi (26 martie, după calendarul nou), în anul 1881, să fi fost ziua când România a fost proclamată Regat.
 
29. Prenumele Custodelui Coroanei, Margareta, vine de la mama Reginei Ana, Principesa Margareta a Danemarcei. De asemenea, unul dintre numele de botez ale Reginei Ana a fost Margareta. Există acum patru generaţii regale cu acelaşi nume, fiindcă fiica Irinei, nepoata Regelui Mihai, se numeşte Angelica Margareta.
 
30. Cuplul Regal s-a mutat în Anglia între 1950 şi 1956, doi ani în satul Bramshill, comitatul Berkshire, iar restul perioadei în satul Ayot Saint Lawrence, comitatul Hertfordshire.
 
31. La 15 noiembrie 1950 s-a născut la Lausanne a doua fiică a Regelui Mihai şi Reginei Ana, Principesa Elena. Principesa a fost botezată cu numele bunicii sale paterne, Regina-mamă Elena a României.
 
32. La 28 februarie 1953 s-a născut a treia fiică a Reginei Ana, Irina. Aceasta nu face parte din linia de succesiune la Coroana României.
 
33. Regele a fost pasionat, în afară de maşini, motociclete şi avioane, de două sporturi: golf şi înot.
 
34. În Anglia, în primii ani ai exilului, Regele Mihai a lucrat cot la cot cu Regina Ana în mica lor fermă de găini, vânzând duminica la piaţă ouă proaspete pentru a-şi rotunji veniturile.
 
35. Începând cu anul 1956, şi până în 1976, Regele şi Regina au locuit în satul Versoix, pe malul lacului Leman, în Elveţia, în “Vila Fantasia”.
 
36. Când, la Villa Fantasia, Regele Mihai a avut nevoie de un mic spaţiu pentru atelierul său auto, Regina Ana a construit cu mâna ei, pentru soţul ei, o magazie din lemn.
 
37. Doctorul mamoş care a asistat la naşterea Principesei Sofia, în Grecia, la 29 octombrie 1957, a fost fiul doctorului mamoş din Sinaia al Regelui Mihai. Principesa Sofia s-a născut în aceeaşi zi (29 octombrie) cu Regina Maria a României (29 octombrie 1875).
 
38. La Versoix, Regele Mihai a lucrat adesea în atelierul auto cu Regina Ana, care l-a secondat în procesul de reparare şi restaurare a jeepurilor.
 
39. Regele Mihai a oferit în dar Reginei Ana unul dintre jeepurile istorice restaurate personal. Toate cele patru Jeep-uri din colecţia Majestăţilor Lor se află în prezent la Castelul Săvârşin, constituind nucleul Muzeului Regal al Automobilului.
 
40. În 1960, Regele şi Regina au scris împreună o piesă de teatru numită Alegerea (The Choice, în original), despre lupta dintre sistemele capitalist şi comunist şi rolul credinţei în salvarea omului. Până în prezent, piesa nu s-a jucat niciodată în România. Ea a fost însă publicată în mai multe volume, în româneşte. Piesa a fost jucată prima oară în România pe scena Ateneului din Iaşi, în octombrie 2017.Anterior, ea a fost transpusă pentru teatru radiofonic în anul 2016.
 
41. Regele Mihai a lucrat ca agent de bursă la New York.
 
42. La 13 iulie 1964 s-a născut, în exil la Copenhaga, Principesa Maria a României, a cincea şi ultima fiică a Regelui Mihai şi Reginei Ana. Principesa Maria a României îşi trage numele atât de la Regina Maria, cât şi de la Maria de Orleans, bunica maternă a Reginei Ana. Principesa Maria a fost botezată de sora ei, Principesa Moştenitoare Margareta. La momentul naşterii, Regele Mihai se afla la New York, unde era agent de bursă.
 
43.De fiecare dată când cuplul regal s-au mutat în casă nouă, prima piesă ascultată a fost Poema Română, de George Enescu, un fel de binecuvântare muzicală a casei. Uneori, Regele şi Regina ascultau această bucată muzicală înainte chiar de a desface valizele.
 
44. Regele Mihai a deschis, împreună cu parteneri de afaceri, o mică întreprindere de construcţie a aparatelor electronice de zbor, numită “Metravel”.
 
45. Între 1976 şi 2004, Regele şi Regina au locuit în Vila Serena din satul Versoix, actualmente dispărută. Aceasta este adresa cunoscută de majoritatea românilor veniţi în vizită la Rege, şi locul înregistrării celor mai importante interviuri acordate televiziunii după 1989.
 
46. Regele Mihai lasă în urmă doi nepoţi şi trei nepoate: Nicolae şi Michael, Elisabeta Karina, Angelica Margareta şi Elisabeta Maria.
 
47. Singura perioadă în 68 de ani de căsătorie în care Regele Mihai a stat departe (de mai multe ori câteva săptămâni) de Regina Ana a fost în anii în care Regele a lucrat ca broker autorizat la Bursa din New York.
 
48. Nunta de Argint a Regelui Mihai I şi Reginei Ana a fost sărbătorită la 10 iunie 1973 în Germania, la Castelul Salem, invitaţi fiind de Familia Mare-Ducală de Baden, care au găzduit celebrarea. Au fost prezente Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena şi Principesa Sofia.
 
49. Regele Mihai a fost pasionat de vânătoare şi a mers, alături de tatăl său, Regele Carol al II-lea la multe vânători în ţară. În exil, Regele şi Regina au vânat, invitaţi de verii lor regali la Luxemburg, în Germania, Suedia şi Belgia, obţinând trofee personale remarcabile.
 
50. Regina era cea care înregistra mesajele Regelui pentru ţară, transmise prin intermediul Radio Europa Liberă. Era mereu un moment de mister şi fascinaţie pentru Principese.
 
51. Regele şi Regina şi-au reînnoit jurămintele conjugale la Monaco, în anul 1966, în cadrul unei ceremonii religioase catolice. Acela a fost momentul în care Regina Ana a fost reprimită în sânul Bisericii Catolice, căreia i-a aparţinut întreaga viaţă.
 
52. Regele Mihai s-a întâlnit cu Eugene Ionesco şi cu Emil Cioran la Paris, în anul 1990.
 
53. Regele Mihai nu şi-a putut revedea ţara timp de 44 de ani.
 
54. În 1992, la 44 de ani după ultimul Paşte petrecut în România, Regele, însoţit de Regină, a reînnodat această tradiţie a Coroanei Române, la Mânăstirea Putna.
 
55. Exilul Regelui a durat aproape cinci decenii, din ianuarie 1948 până în februarie 1997.
 
56. Ţările în care Regele Mihai a locuit în timpul vieţii, în afară de România, au fost Elveţia, Italia şi Anglia.
 
57. La 21 septembrie 1996, Regele Mihai I a fost naşul de cununie al Principesei Moştenitoare Margareta şi Principelui Radu, alături de Regele Constantin al II-lea al elenilor.
 
58. Începând cu anul 1996 şi până la sfârşitul vieţii, Regele şi Regina au avut alături, în Elveţia, măicuţe trimise de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Mitropolitul Banatului şi de Mitropolitul român ortodox al Europei Occidentale, ca ajutor şi sprijin spiritual.
 
59. La 50 de ani de când s-au cunoscut, la Londra, Regele şi Regina au participat împreună la Nunta de Aur a Reginei Elisabeta a II-a, în noiembrie 1997. Atunci, Majestăţile Lor au locuit la Palatul Buckigham.
 
60. Nunta de Aur a Regelui Mihai I şi Reginei Ana a fost sărbătorită în Franţa, în Departamentul Vendée, invitaţi fiind de prieteni francezi, care au găzduit celebrarea. Au fost prezenţi Principesa Moştenitoare Margareta, Principele Radu şi Principesa Sofia.
 
61. Regele Mihai a mâncat mereu la prânz un singur fel, iar masa a durat 20-30 de minute. Cina sa a început mereu la ora 18.30, a cuprins 2 feluri şi a durat 30 de minute.
 
62. Regele a locuit, în exilul din Elveţia, în 5 case diferite: Lausanne 1948-1949, Versoix 1956-2004 (Villa Fantasia şi Villa Serena), Aubonne 2004-2016 (La Croix de Luisant şi Rue de la Grenade).
 
63. Regele Mihai a vizitat o singură dată Bucovina de Nord (astăzi, în Ucraina), în anul 2000, în compania Reginei Ana şi a Principelui Radu.
 
64. După 1948, cincizeci şi trei de ani mai târziu, Regele şi-a restabilit reşedinţe în ţară în anul 2001: la 18 mai, la Palatul Elisabeta, şi la 1 iunie, la Castelul Regal Săvârşin.
 
65. La vârsta de 80 de ani, Regele Mihai a fost sărbătorit la Geneva, la Highgrove (reşedinţa Principelui de Wales în Anglia) şi la Bucureşti.
 
66. Repunerea oficială în posesia Regelui Mihai I a Castelului Peleş a avut loc în vara anului 2008. La întoarcerea sa pe Domeniul Regal Sinaia, Regele a confirmat că porţile Peleşului vor rămâne mereu deschise românilor.
 
67. Regele Mihai a aşteptat 60 de ani pentru a trece pragul Castelului Peleş, în luna iunie 2008.
 
68. 68 de ani a durat căsătoria Regelui Mihai cu Regina Ana. 68 de ani au trecut până ce stindardul regal a fluturat din nou pe turnul cu ceas al Castelului Peleş (1948-2016).
 
69. Paisprezece familii regale europene au fost prezente cu ocazia Nunţii de Diamant a Regelui şi Reginei, ce a fost sărbătorit la 10 iunie 2008.
 
70. Cincisprezece melodii preferate ale Regelui şi Reginei pot fi ascultate pe CD-ul “Muzica Regelui”, editat de Curtea Veche Publishing.
 
71. La 25 octombrie 2011, Regele Mihai a ţinut un discurs istoric în faţa Camerelor Reunite ale Parlamentului României.
 
72. Fundaţia “Colecţia Familiei Regale a României” a fost creată în anul 2011 de Regele Mihai, alături de Regina Ana, Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu.
 
73. De-a lungul vieţii, Regele a avut multe animale de companie, mereu câini. Ultimul câine crescut în România înainte de exil se numea Azzo, era ciobănesc german şi din cauza bătrâneţii şi a bolii a fost lăsat la Castelul Regal Săvârşin, la plecarea în exil. Regele a avut un labrador negru numit Thor (abandonat şi adoptat de Regele Mihai), apoi Ticko, rasa West Highland Terrier, urmat de Tippy, rasa Basengi. Un alt câine a fost Flip, rasa Cocker Spaniel. La ultimele reşedinţe din Elveţia, Regele şi Regina au crescut împreună patru Chiuhaua cu păr lung, întâi Ecco şi Voila, apoi Bambi şi Bianco.
 
74. Pe toată durata exilului, Regele Mihai a fost supranumit “factorul constituţional”, cu alte cuvinte ultima instituţie statală a României monarhice încă în existenţă, faţă de care se raportau toţi cei care nu recunoşteau legitimitatea republicii.
 
75. Între anii 1990-2010, Regele şi Regina au participat la zeci de evenimente dedicate fundaţiei Principesa Margareta a României în România, Franţa, Belgia, Elveţia şi Marea Britanie.
 
76. Începând cu anul 1997, Regele Mihai şi Regina Ana au vizitat zeci de sate, comune, mânăstiri, mici oraşe şi municipii din ţară, trecând prin fiecare colţ al României şi întâlnind zeci de mii de oameni.
 
77. Regele Mihai a efectuat două mari turnee pentru susţinerea intrării României în NATO, în anul 1997 şi în anul 2002, în şapte ţări de fiecare dată.
 
78. Regele Mihai a militat pentru intrarea României în NATO şi UE în anii 1997-2006, mergând în ţări precum SUA (de două ori în anul 2000), Suedia (2002) sau Franţa (2006).
 
79. Regele Mihai a efectuat un drum istoric în anul 2005 când, la 60 de ani de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, a condus propria maşină de la Săvârşin la Praga, punând flori şi aprinzând lumânări la mormintele soldaţilor români care şi-au pierdut viaţa pentru eliberarea Europei de ocupaţia nazistă.
 
80. Regele Mihai a vizitat Kremlinul de două ori, în anul 2005 şi anul 2010.
 
81. Regele Mihai s-a întors o singură dată în Basarabia, în anul 2007, la cimitirul militar de la Ţiganca. Regele nu s-a reîntors niciodată la Chişinău.
 
82. Desemnarea Principesei Margareta ca Principesă Moştenitoare şi Custode al Coroanei a fost o decizie bine cumpănită, de lungă durată şi luată cu întreaga răspundere de către Regele Mihai. Primul pas în acest sens a fost făcut de Rege încă din 1986, când acesta i-a scris o scrisoare Principesei în care îi transmitea că va propune Naţiunii schimbarea ordinii succesorale. Apoi, în 1997, cu ocazia unui dineu oferit oamenilor politici şi presei române, a anunţat decizia de a o numi pe Principesă succesoarea sa. Decizia a fost finalizată juridic în 2007, odată cu adoptarea Normelor Fundamentale ale Familiei Regale.
 
83. Dintre discursurile Regelui adresate Parlamentului, trei au reprezentat în sine momente istorice: ocuparea scaunului de Senator de Drept (1939), deschiderea Parlamentului rezultat din alegerile din 1946 (act impus de armata sovietică), şi discursul din 25 octombrie 2011, receptat de întreaga societate ca un exemplu de comunicare statală.
 
84. În 2013, Regele şi Regina şi-au sărbătorit în cadru privat Nunta de Safir, adică 65 de ani de la căsătorie.
 
85. Căsătorindu-se cu o persoană de rit catolic, Regele Mihai nu ar fi putut accede la Coroana Britanică, deşi ascendenţii şi descendenţii săi s-ar afla şi în linia de succesiune britanică.
 
86. Regele Mihai nu a ajuns niciodată în Australia.
 
87. Părul Regelui Mihai şi-a păstrat culoarea în mod natural, fără să albească vreodată.
 
88. Ultimul supravieţuitor al Clasei Palatine, înfiinţată de Carol al II-lea pentru (atunci) Marele Voevod Mihai este domnul Lascăr Zamfirescu, prieten de peste opt decenii cu Regele.
 
89. De-a lungul exilului său, precum şi după revenirea în ţară, Regele a avut alături organe consultative cu diferite denumiri şi funcţiuni. Cel mai cunoscut a fost Consiliul Naţional Român, organism care între atribuţiile sale a avut-o şi pe aceea de a-l informa pe Rege asupra exilului românesc şi situaţiei din ţară. În anii 1990, organizaţiile InfoRR şi Amicii Regelui Mihai au îndeplinit această atribuţie. Ultimul organ consultativ creat de Rege a fost Consiliul Regal, printr-un document semnat la 1 octombrie 2010. Din 2 martie 2016, acesta îşi oferă sfaturile şi Custodelui Coroanei.
 
90. În anul jubiliar 2016 ziua de 10 Mai s-a sărbătorit pentru prima oară după 1947 ca zi oficială a statului român. Trebuie însă menţionat că ea a fost, încă din anul 2000, şi Ziua Ordinului Steaua României.
 
91. În anul 2016, Regele a putut vedea Coroana repusă pe Stema României, prin lege, cu obligaţia înlocuirii stemelor actuale până la 31 decembrie 2018.
 
92. Regele a conlucrat de-a lungul vieţii, constituţional sau instituţional, cu 18 prim-miniştri ai României, de la Ion I.C. Brătianu (1927) până la Mihai Tudose (2017). După revenirea Majestăţii Sale în ţară, în timpul preşedinţiei profesorului Emil Constantinescu, în februarie 1997, Regele Mihai şi Custodele Coroanei au colaborat instituţional cu un număr de unsprezece prim-miniştri: Victor Ciorbea 1997-1998, Radu Vasile 1998-1999, Mugur Isărescu 1999-2000, Adrian Năstase 2000-2004, Călin Popescu-Tăriceanu 2004-2008, Emil Boc 2008-2012, Mihai-Răzvan Ungureanu 2012, Victor Ponta 2012-2015, Dacian Cioloş 2015-2016, Sorin Grindeanu 2016 şi Mihai Tudose, actualmente. Aceştia se adaugă unui număr de şapte prim-miniştri, pe care Regele Mihai I i-a avut în Regatul României: Ion I.C. Brătianu 1927, Vintilă I.C. Brătianu 1927-1928, Iuliu Maniu 1928-1930, Ion Antonescu 1940-1944, Constantin Sănătescu 1944, Nicolae Rădescu 1944-1945 şi Petru Groza 1945-1947.
 
93. La 30 decembrie 2007, odată cu semnarea Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, Regele Mihai a desemnat pe fiica lui cea mare, Principesa Moştenitoare Margareta, drept Custode al Coroanei. Regele a considerat că, atâta vreme cât România se conduce după o Constituţie republicană, Coroana română se află încă în exil.
 
94. Din momentul proclamării sale ca Rege al României până la moarte, Regele Mihai a fost contemporan cu 16 preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, cu 8 Suverani Pontifi, cu 4 regi ai Marii Britanii şi cu 21 de ediţii ale Jocurilor Olimpice.
 
95. Regele a trăit 96 din cei 151 de ani ai Dinastiei Naţionale.
 
96. Regele Mihai a fost cel mai longeviv suveran din întreaga istorie a ţării noastre.
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori