Custodele Coroanei române, Principesa Margareta, a transmis un mesaj către români în care spune că ”am pierdut, ca voi toţi, un părinte” şi anunţă că va servi în continuare interesele poporului român.
Prezentăm integral mesajul Principesei Margareta:
”Români, Ţara a pierdut pe Regele Mihai I. Timp de peste nouă decenii, el a închinat României toate puterile, cu devotament şi răbdare. Am pierdut, ca voi toţi, un părinte. O pierdere personală şi o pierdere pentru întreaga Naţiune. În aceste clipe grele, suntem uniţi în suferinţa noastră. Cu infinită iubire şi principii puternice, Regele Mihai a înscris în cartea Neamului cea mai valoroasă pagină din istoria contemporană. Bunătatea şi iertarea sa au învins toate relele secolului trecut. Înţelepciunea lui a asigurat continuitatea identităţii noastre, în momente de gravă abatere de la mersul firesc al ţării. Regele nostru a fost o parte din fibra Statului român. Prin întreaga sa viaţă, tatăl meu a continuat legătura Familiei Regale cu naţiunea română. Pentru ziua noastră de mâine, el ne-a dăruit ziua lui de astăzi. Începe un nou timp pentru Casa Regală a României. Cu aceleaşi principii şi sentimente ca ale tatălui meu, voi continua să servesc interesele fundamentale ale poporul român.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!”