Home » D:News » 4 scuze care ne ţin departe de visul nostru

4 scuze care ne ţin departe de visul nostru

Publicat: 21.11.2017
Cunoaştem cu toţii destule persoane care se plâng că nu şi-au împlinit VISUL, că nu au avut şansa altora, că au aşteptat să le fie bine întâi celor din jur, că nu ştiu, că nu pot şi alte motivaţii mai mult emoţionale decât raţionale. În acelaşi timp, la un nivel profund ştim cu toţii că acestea sunt doar scuze.
În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, nu facem ceea ce este important pentru noi, nu ne atingem VISUL deoarece un lucru bine ascuns în inima noastră nu vrea această victorie.

“Nu vreau să deranjez, nu vreau să supăr, nu vreau să produc suferinţa, nu vreau să fiu criticat, nu vreau să fiu singur ş.a. De fapt, ceea ce încercăm cu adevărat este să evităm propria suferinţa pe care credem că am putea s-o trăim dacă pierdem oameni, aprecierea lor, iubirea lor şi alte lucruri care contează pentru noi. Şi atunci, nu vrem să ne împlinim visul!”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Ne place să dăm vina pe alţii pentru nereuşitele noastre 
 
Alteori, nu ne atingem VISUL deoarece este mai comod să dăm vina pe şansă, destin, ghinion, ceilalţi, ţara în care trăim, politică, birocraţie, timpurile în care trăim, vremea de afară, părerea vecinului etc. 
 
“Pentru că orice vis, dincolo de frumuseţea lui, presupune şi efortul necesar pentru a străbate drumul până la el, respectiv investire de timp, energie, acumulare de informaţie, răbdare, exerciţiu, disciplină în menţinerea pe acest drum, automotivare. Atunci când nu ne îndeplinim VISUL, de multe ori este de verificat dacă nu cumva nu suntem dispuşi să ne asumăm responsabilitatea acestui efort. În alte situaţii vrem să credem – pentru că este mai uşor aşa – că acele persoane care au succes şi-şi împlinesc visurile, au cumva un soi de baghetă magică pe care o scutură puţin şi gata. Însă e important să conştientizam că împlinirea unui vis presupune şi renunţare, măcar pentru o perioadă de timp, la anumite aspecte: o parte din timpul liber, o parte din finanţe, o parte din relaxare, o parte din confort; dar, dorinţa de a le avea pe toate nu ne lasă să dăm drumul lucrurilor care ne ţin pe loc”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru (foto). 
 
Câteva dintre scuzele cu care tindem să ne obişnuim:  
 
– “Am ghinion!”. “Nu există noroc sau ghinion, ci doar acţiuni ale căror rezultate ne plac sau nu! E suficient să ne propunem să facem altfel până când rezultatul obţinut este cel dorit!”, declară specialistul.
 
– “Nu am calităţile lui/ei!”. “Nu există calităţi şi defecte ci doar însuşiri pe care le folosim prea mult sau prea puţin şi, în funcţie de rezultat, mintea noastră le clasifica în bune sau rele. Este suficient să ne găsim zona de echilibru a utilizării însuşirilor noastre şi ceea ce nu putem încă să facem, să ne propunem să învăţam şi să exersăm până putem”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.  
 
– “E prea târziu acum!”. “Niciodata nu este prea târziu pentru a fi tu însuţi! Niciodată nu e prea târziu să te apuci de o altă profesie, niciodată nu e prea târziu să ai un hobby, niciodată nu e prea târziu să-ţi cumperi bicicleta dorită sau să înveţi un lucru nou, niciodată nu e prea târziu să te opreşti şi să observi florile, soarele, ploaia, fulgii de zăpadă, aerul care te ţine în viaţă, animăluţele care-ţi oferă iubirea lor necondiţionată, măreţia naturii ş.a.m.d. Niciodată nu e prea târziu să iubeşti, să râzi, să trăieşti în bucurie! Orice clipă a vieţii noastre este la fel de potrivită pentru a începe să ne trăim VISUL!”, subliniază psihologul Laura Maria Cojocaru. 
 
– “Întai să termin X, să fac Y, să am Z, să … şi mai târziu mă ocup de visul meu!”. “Expresia “mai târziu” începe să doară. Mai târziu vei spune că ai avut ghinion şi rişti să crezi că e prea târziu şi să începi să te plângi! Şi plânsul continuu de milă nu aduce decât o altă amânare!”, spune psihologul Laura Maria Cojocaru. 
 
Care este VISUL tău? 
 
“Majoritatea oamenilor sunt probabil tentaţi să răspundă la timpul trecut: “eee, visam şi eu odată să …”. Este momentul să repetăm din nou întrebarea: “Care ESTE visul tău?” … pentru că încă este, nu a dispărut nicăieri ci doar l-ai aruncat în sertarul cu vechituri. Scoate-l de la sertar, scutură-l de praf şi cere-i iertare pentru că l-ai ignorat!  VISUL tău te-a aşteptat credincios în tot acest timp să-i oferi un semn de iubire. Ce eşti dispus să faci ACUM pentru VISUL tău?”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru.
 
Laura-Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI) şi preşedinte şi fondator al Asociaţiei ”Generaţia Iubire”, este Psihoterapeut şi Trainer în Programare Neuro-Lingvistică. 
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
O singură genă ar putea fi „vinovată” pentru 30 de afecțiuni medicale misterioase
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?
Test de cultură generală. De ce pare totul plat dacă Pământul e rotund?