Home » Natură » Oricât de caraghios ar arăta mersul pinguinului, este mai eficient decât mersul nostru

Oricât de caraghios ar arăta mersul pinguinului, este mai eficient decât mersul nostru

Oricât de caraghios ar arăta mersul pinguinului, este mai eficient decât mersul nostru
Publicat: 19.11.2017
Deseori, pinguinii sunt consideraţi exemple ale involuţiei, cel puţin în ceea ce priveşte mediul terestru. Când sunt în apă, sunt extrem de eficienţi şi graţioşi, dar pe pământ sunt catastrofe adorabile, mişcându-se poticnit, legănat şi cu greutate, ceea ce nu înseamnă numai că devin personaje principale în desene animate, ci şi subiect de studiu pentru mulţi cercetători.

Totuşi, pinguinii nu trebuie judecaţi prea repede. Mersul lor este printre cele mai eficiente din regatul animal, este chiar mai eficient decât al omului, scrie Curiosity.

Eficienţa mersului nu constă numai în muşchi şi oase, ci şi în modul în care sunt folosite. Mersul oamenilor este extrem de eficient, întrucât folosim gravitaţia, aplecându-ne puţin în faţă cu fiecare pas. Acest ajutor al naturii ne ajută să economisim 65% din energia pe care muşchii ar fi folosit-o dacă s-ar fi bazat exclusiv pe forţă.

Într-un studiu, cercetătorii americani de la universităţile California şi Colorado, au măsurat economisirea energiei la pinguini, ajungând la procentul de 80%. Meritele eficienţei se datorează mişcărilor legănate, dintr-o parte într-alta.

Acest lucru nu înseamnă că pinguinii se deplasează cu uşurinţă, ba din contră, au nevoie de această eficienţă pentru că şi aşa consumă de două ori mai multă energie în deplasare decât orice alt animal terestru.

Acesta este preţul pe care îl plătesc pentru a fi înotători desăvârşiţi, iar faptul că sunt animale amfibii oferă cercetătorilor o oportunitate bună de a analiza atât ecologia acestor animale, cât şi biomecanica ce stă la baza comportamentului acestuia în natură.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Un pinguin înoată anual câte 8.000 de km pentru a-l vizita pe brazilianul care l-a salvat. ”Iubesc acest pinguin ca pe propriul meu copil şi cred că şi el mă iubeşte”. FOTO+VIDEO

Pinguinii imperiali, ”îndoliaţi” de moartea puiului. Imagini VIDEO remarcabile

Oamenii de ştiinţă au nevoie de ajutorul nostru. Priveşte fotografiile acestor pinguini adorabili şi susţine un proiect de cercetare – FOTO

Pinguinii sunt în mare pericol: mii de pui mor în Antarctica

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Cuie înfipte în craniile oamenilor, ritualul șocant din Epoca Fierului
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Neutrinii ar putea fi cheia pentru studierea nucleului Soarelui
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la JO 1972 și cum l-a pedepsit pe Gigi Becali
Așa s-a scris ISTORIA! Legendarul Cristian Gațu, dezvăluiri în premieră despre cum a trecut prin furcile morții la ...
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Oamenii de știință au găsit 128 de sateliți noi în jurul lui Saturn
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Primele pisici domestice au ajuns în China în urmă cu 1.400 de ani, arată un studiu
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Scurtă istorie a OZN-urilor: Suntem cu adevărat vizitați de extratereștri?
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Un salariu mai mare aduce mai multă satisfacție în viață, dar și mai mult stres
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Oamenii care petrec foarte mult timp pe rețelele sociale sunt mai expuși la afecțiuni psihiatrice
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Conspirații cu Gen. Emil Străinu – o nouă ediție captivantă, joi, de la 22:00
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Test de cultură generală. Cât de mari sunt inelele planetei Saturn?
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Astronomii au descoperit patru planete care orbitează una dintre cele mai apropiate stele de Pământ
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
Primul om din lume care a trăit cu o inimă artificială mai mult de 100 de zile
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
India și Congo ar putea semna un acord de aprovizionare cu cobalt și cupru
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Două noi medicamente pot ajuta pacienții cu Alzheimer să fie independenți mai mult timp
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
Mircea Eliade, marele scriitor şi filosof care a susţinut Garda de Fier
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
De ce este Elon Musk atât de interesat de politica din România?
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Hackerii din Coreea de Nord au introdus aplicații infectate în Google Play
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30
Pădurea amazoniană, defrișată pentru construirea unei autostrăzi înainte de COP30