Home » Cultură » Muzeul Iluziilor, locul unde ”realitatea se deformează”, ajunge la Oradea

Muzeul Iluziilor, locul unde ”realitatea se deformează”, ajunge la Oradea

Muzeul Iluziilor, locul unde ”realitatea se deformează”, ajunge la Oradea
Publicat: 06.11.2017
24 de oglinzi de mari dimensiuni care deformează realitatea, un vortex tunnel sau o hologramă piramidală se numără printre atracţiile Muzeului Iluziilor de la Oradea.

Muzeul Iluziilor va fi deschis în perioada 7-24 noiembrie, la Casa de Cultură Oradea şi va avea trei zone. În Sala oglinzilor, cei mici vor deveni, pentru câteva minute, subţiri ca o sfoară sau rotunzi ca un balon, vor avea burta până la nas sau vor deveni pitici, scrie Rador.

În Sala iluziilor optice, vor fi peste 50 de tablouri originale şi instrumente care le vor permite vizitatorilor să înţeleagă cum funcţionează iluziile. În cea de-a treia sală, vizitatorii vor putea înţelege cum funcţionează hologramele, vor experimenta vertijul într-un tunel lung de 6 metri, vor încerca să descifreze mecanismul iluziei cinematografice sau vor putea să îşi încerce talentele muzicale la un theremin, primul instrument muzical electronic.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase