În cazul diabetului de tip 1, sistemul imunitar al corpului distruge insulina produsă de celulele pancreasului. Conform Science Alert, boala apare în general în copilărie sau la începutul maturităţii, iar persoanele afectate necesită costant tratamente cu insulină.
Diabetul de tip 2 apare atunci când pancreasul nu poate produce întreaga cantitate de insulină necesară corpului. Afecţiunea este deseori asociată cu obezitatea şi de obicei apare la vârste mijlocii sau la vârstnici, însă în ultimii ani, vârsta a început să scadă.
Noul tip de diabet- 3c – este provocat de degradarea pancreasului din cauza pancreatitei, tumorii pancreasului sau a operaţiilor pancreasului. Acest tip de degradare nu doar că distruge abilitatea organului de producere a insulinei, dar şi pe cea de producere a proteinelor necesare pentru digerarea alimentelor.
Studiile recente prezintă faptul că diabetul de tip 3ca fost diagnosticat greşit până în prezent, fiind catalogat ca diabet de tip 2. Doar 3 procente dintre cele peste 2 milioane analizate erau diagnosticate corect. Unele studii restrânse prezintă faptul că majoritatea persoanelor afectate de diabet de tip 3c necesită insulină şi, spre deosebire de alte tipuri de diabet, persoanelor afectate le sunt administrate enzime digestive.
Cercetătorii şi specialiştii sunt îngrijoraţi însă că acest tip de diabet ar putea fi mult mai obişnuit decât celelalte două, care probabil nu au fost identificate corect. Din acest motiv specialiştii au realizat primul studiu la scală largă pentru a descoperi cât de comună este boala. Aceştia au analizat peste 2 milioane de registre medicale ale locuitorilor din Marea Britanie. Registrele din cadrul Royal College of General Practitioners Research and Surveillance Database (RCGP RSC) erau utilizate pentru urmărirea cazurilor de răceală, însă conţineau şi alte date medicale despre pacienţi.
Rezultatele sugerează că, la adulţi, cazurile de diabet de tip 3c erau mult mai frecvente decât cele de tip 1. Conform specialiştilor, diabetul de tip 3c îşi poate face simţită prezenţa după o perioadă îndelungată de la diagnosticarea unei afecţiuni a pancreasului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: