Ai avut vreodată un sentiment ciudat atunci când ţi-ai atins buricul? Dacă răspunsul este da, trebuie să ştii că nu eşti singurul.
Buricul a fost întotdeauna un element al corpului care le-a pus cercetătorilor multe întrebări, fie că este concav, adică plat, fie că este unul în relief, ca un mic balonaş, scrie
Gândul.
Pentru unii, însă, problema poate fi mai mare decât pentru alţii, întrucât atunci când îşi ating buricul simt subit nevoia de a merge la toaletă, iar un doctor american a dezvăluit care ar putea fi cauza.
Christopher Hollingsworth, membru al Asociaţiei Chirurgilor din New York, a explicat pentru Lad Bible, citat de The Independent, că, în ciuda faptului că induce sentimentul că ai avea nevoie să mergi la baie, atingerea buricului stimulează muşchii stomacului, aşa că ai putea avea această senzaţie, chiar dacă nu este o nevoie reală.
„Dacă îţi pui degetul în buric, această atingere trimite un semnal care trezeşte întreaga cavitate abdominală, până la coloana vertebrală”, a spus acesta, explicând că fenomenul apare pentru că aceasta din urmă comunică prin impulsuri cu uretra şi vezica urinară, semnal care poate fi confundat cu cel pe care îl primim atunci când avem nevoie la baie.
Oricum ar fi, acesta a precizat că sentimentul apare doar dacă apeşi puternic într-un anumit loc, acolo unde mişcările pot fi simţite spre ombilic, o bucată extrem de sensibilă şi cu o reacţie puternică la stimuli.