Home » D:News » Când va veni de fapt sfârşitul lumii? Savanţii oferă un răspuns realist

Când va veni de fapt sfârşitul lumii? Savanţii oferă un răspuns realist

Publicat: 12.09.2017
Conform experţilor, în sistemul nostru solar va apărea un al doilea soare care va distruge planeta noastră.

Savanţii americani au analizat datele obţinute de la satelitul Gaia, ajungând la concluzia că Pământul îşi va întâlni sfârşitul peste 1,3 milioane de ani (dacă nu se întâmplă ceva până atunci), când planeta noastră va fi afectată de un bombardament masiv al cometelor, cauzat de apropierea celui de „al doilea soare”, Gliese 710, o pitică portocalie care are o masă de 1,7 ori mai mică decât cea a soarelui nostru, scrie micetimes.asia.

În prezent se află la 4 milioane de unităţi astronomice (o unitate astonomică este distanţa dintre Pământ şi Soare, aproximativ 150 de milioane de kilometri), dar experţii susţin că Gliese 710 se apropie de noi. Totuşi, chiar dacă ajunge la marginea sistemului nostru solar, corpul ceresc va provoca o „furtună gravitaţională”, în care orbitele cometelor şi asteroizilor se vor intersecta cu Terra.

Astfel, probabilitatea ca Pământul să nu fie lovit de o cometă sau asteroid este extrem de mică. Din fericire totuşi, acest lucru se va întâmpla peste mai bine de un milion de ani.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Se anunţă, din nou, sfârşitul lumii. Adepţii teoriei spun că este mult mai aproape decât se aşteaptă oricine

Un asteroid de aproximativ 30 de metri se va apropia de Pământ. Care vor fi efectele în cazul prăbuşirii obiectului spaţial

Ziua Asteroidului 2017. Care sunt cei mai periculoşi asteroizi care ar putea distruge Pământul?

Nu este un scenariu de film: asteroizii periculoşi vor fi distruşi prin explozii nucleare (VIDEO)

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
Un fenomen meteo bizar ar putea explica de ce fabricile declanșează ninsori
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
„Fluierul morții” al aztecilor are un efect ciudat asupra creierului uman
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii
Sportivii au o memorie de lucru mult mai bună decât oamenii sedentari, arată cercetătorii