Venus se roteşte spre vest cu o viteză extrem de scăzută, având nevoie de 243 de zile terestre pentru a efectua o rotaţie completă. Atmosfera planetei se roteşte în aceeaşi direcţie dar la viteze mult mai mari, proces care se numeşte „superrotaţie”, scrie Science Daily.
Planeta este acoperită cu nori groşi, care încep de la altitudinea de 45 de kilometri până la altitudinea de 70 de kilometri. Superrotaţia îşi atinge maximul aproape de vârful norilor, acolo unde vitezele de rotaţie sunt de aproape 60 de ori mai mari decât cele ale planetelor. Cauza fenomenului rămâne un mister.
Akatsuki a fost lansată în 2010 de Agenţia de Explorare Aerospaţială a Japoniei cu scopul de a scoate la iveală misterele lui Venus. Deşi norii de altitudine joasă nu pot fi văzuţi cu lumină vizibilă, camera cu infraroşii a sondei japoneze a reuşit să urmărească aceşti nori aflaţi la 45-60 de kilometri altitudine.
În studiul publicat în Nature Geoscience, echipa de cercetători, inclusiv profesorul Takeshi Horinouchi de la Universitatea Hokkaido, au analizat datele culese de sonda spaţială din martie până în august 2016.
Astfel, aceştia au descoperit un jet în zona ecuatorială a planetei în datele culese în iulie 2016, iar acest jet exista de cel puţin două luni. În martie acelaşi an, viteza vântului în aceeaşi zonă şi altitudine erau relativ mici, neexistând acest jet ecuatorial.
Descoperirile au arătat pentru prima dată că vitezele vântului pot fi mari, formând astfel de curenţi în zona ecuatorială. Nu numai că în zonele inferioare ale norilor nu a fost descoperit acest fenomen, dar nici în straturile atmosferice superioare, care au fost studiate mai în detaliu.
„Deşi rămâne neclar de ce jeturile ecuatoriale apar, mecanismul care duce la apariţia lor sunt limitate şi asociate cu varii teorii cu privire la superrotaţie. Aşadar, studiile viitoare ale datelor culese de Akatsuki pot furniza noi cunoştinţe nu numai despre aceste jeturi ci şi pot ajuta la elaborarea teoriilor despre superrotaţie”, precizează Takeshi Horinouchi.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Planeta Venus ar fi putut găzdui în trecut forme de viaţa
Este posibil ca Venus să fi fost locuită vreodată? Ce au găsit cercetătorii
Noi dovezi susţin ideea că Venus a avut un ocean şi condiţii pentru apariţia vieţii