Home » Istorie » O descoperire răstoarnă tot ce se ştia despre Chivotul Legământului, menţionat în Biblie ca fiind adăpostul celor 10 Porunci ale lui Dumnezeu. Cercetătorii susţin că ar fi avut un conţinut păgân

O descoperire răstoarnă tot ce se ştia despre Chivotul Legământului, menţionat în Biblie ca fiind adăpostul celor 10 Porunci ale lui Dumnezeu. Cercetătorii susţin că ar fi avut un conţinut păgân

O descoperire răstoarnă tot ce se ştia despre Chivotul Legământului, menţionat în Biblie ca fiind adăpostul celor 10 Porunci ale lui Dumnezeu. Cercetătorii susţin că ar fi avut un conţinut păgân
Publicat: 04.09.2017
Echipa de arheologi care a căutat originile Chivotului Legământului susţine că acesta ar fi conţinut idoli ai zeilor canaaniţi. Cercetătorii au excavat Kiriath Jearim, o zonă în care se spune în Vechiul Testament că ar fi existat acest obiect timp de 20 de ani înainte să ajungă în Ierusalim.

De asemenea, aceştia consideră că nu a fost transportat în Ierusalim de Regele David în jurul anului 1000 î.e.n., ci de Regele Iosia, 400 de ani mai târziu, scrie Daily Mail.

Această ipoteză este plauzibilă, întrucât israeliţii, înainte să se convertească la monoteism, erau politeişti şi îşi transportau idolii cu ajutorul chivoturilor.

În ciuda faimei sale, obiectul a rămas enigmatic. Vechiul Testament spune că israeliţii au luat acest chivot prin deşert şi l-au pierdut filistinilor în urma unei bătălii. Conform scrierilor biblice, Dumnezeu i-a pedepsit pe filistini cu boală, forţându-i să returneze capturile de război în Kiriath Jearim, unde au rămas timp de 20 de ani, printre care şi Chivotul Legământului, obiect descris în Biblie care ar conţine tăbliţele de lut cu Cele zece porunci primite de Moise pe muntele Sinai, toiagul lui Aaron şi o cantitate mică de mana, hrana cu care s-ar fi hrănit evreii timp de 40 de ani în deşert.

După aceea, David duce acest obiect în Templul Regelui Solomon din Ierusalim, iar de aici nu mai există nicio înregistrare.

Profesorul Thomas Romer de la College de France, care a participat la acest studiu, susţine că „este posibil ca obiectul să fi rămas o perioadă mai îndelungată la Kiriath Jearim, iar Iosia a fost cel care l-a dus în Ierusalim, unde a vrut să concentreze toată activitatea politică şi religioasă”, astfel obiectul ar fi petrecut de fapt câteva sute de ani departe de capitala Israelului antic.

Conform cercetătorilor de la Universitatea din Tel Aviv şi a celor de la College de France, această desfăşurare a evenimentelor ar explica de ce există mai multe relatări despre aceasta după anul 609 î.e.n.

Mai mult decât atât, descoperirile sugerează că obiectul ar fi conţinut idoli ai zeilor canaaniţi care erau veneraţi în regiune în secolul al VIII-lea î.e.n.

Cercetătorii au mai descoperit şi un zid la Kiriath Jearim, care ar putea aparţine unui templu israelit, care ar fi „rivalizat” cu Templul din Ierusalim, fiind o distanţă de doar 12 kilometri între ele.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Descoperire excepţională care poate confirma o relatare biblică: arheologii au luat urma Chivotului Legământului, găsind sute de artefacte în regiunea în care acesta s-a aflat

Chivotul Legamantului va fi dezvaluit de Patriarhul Etiopiei

Mozaicuri cu scene din Vechiul Testament, descoperite de arheologi în Israel

5 dintre cele mai mari controverse legate de informaţiile prezentate în Biblie – FOTO+VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ce au descoperit astronomii pe orbita unei stele antice?
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Ceva ciudat se întâmplă cu oamenii care nu mai merg la biserică, au observat cercetătorii
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Celebritate, psihiatrie și control. Cum a fost distrusă actrița Frances Farmer de Hollywood și de sistemul psihiatric
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
Curiozități Surprinzătoare Despre Smalț: Ce Impact Are Asupra Sănătății Tale? (P)
ARCMEDIA își consolidează portofoliul producțiilor video: Dan Capatos se alătură echipei CANCAN începând cu ianuarie 2026!
ARCMEDIA își consolidează portofoliul producțiilor video: Dan Capatos se alătură echipei CANCAN începând cu ianuarie ...
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
J.K. Simmons, actorul cameleonic care domină cinemaul de autor și blockbusterele
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
De ce vorbim singuri? Beneficii, explicații științifice și ce spun specialiștii
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Stimularea unei singure proteine crește durata de viață și încetinește îmbătrânirea
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Țara din Uniunea Europeană cu cele mai supraevaluate locuințe
Țara din Uniunea Europeană cu cele mai supraevaluate locuințe
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
Cum arată viața pentru adulții care încă nu au plecat de acasă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
De ce petrecerea de Crăciun la birou este, de fapt, tot muncă
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Una dintre cele mai sângeroase organizaţii care provoacă teroare de peste 150 de ani: „Ei sunt, de fapt, urmaşii maimuţelor”
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cum să mâncăm tot ce vrem de sărbători fără să ne fie rău?
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Cea mai veche clădire din Anglia a fost construită în urmă cu 15 secole și încă mai este folosită
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?
Care sunt cele mai periculoase jucării de Crăciun și ce riscuri există pentru copii?