Home » Știință » Maşina zburătoare revoluţionară. Ce va putea face minunăţia de şase metri

Maşina zburătoare revoluţionară. Ce va putea face minunăţia de şase metri

Maşina zburătoare revoluţionară. Ce va putea face minunăţia de şase metri
Publicat: 18.08.2017
Aceasta va fi capabilă de zbor autonom.

Compania DeLorean AeroSpace s-a asociat cu Uber, Airbus şi Kitty Hawk pentru a crea o maşină zburătoare. Aceasta va avea două locuri, va decola şi va ateriza vertical şi este destinată uzului personal.

Paul DeLorean, CEO-ul companiei, a precizat că „mergem înainte pentru crearea unui prototip care va transporta doi pasageri, complet electrică, cu o autonomie de 193 de kilometri”.

Alte maşini zburătoare în dezvoltare au autonomie de doar 30-80 de kilometri, scrie Science Alert.

Modelul DeLorean DR-7 va avea două rânduri de aripi, unul în faţă, iar altul în spatele vehiculului. Propulsia şi decolarea se bazează pe două elice alimentate electric şi montate în spate şi în faţă, pe lungimea fuzelajului.

Aparatul va avea aproximativ şase metri, iar anvergura aripilor va fi de 5,6 metri. Pentru a încăpea într-un garaj, aripile pot fi strânse. Chiar dacă vor fi autonome sau se vor conduce de mâna omului, aceste vehicule vor trebui să suporte o sumedenie de reguli, precum vehiculele de pe şosea, sau chiar mai mult decât atât, având în vedere riscul crescut al accidentelor.

De asemenea, infrastructura trebuie modificată pentru a se adapta acestor maşini zburătoare.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum arată şi ce preţ va avea maşina zburătoare disponibilă în 2017 – FOTO+VIDEO

Maşinile zburătoare accesibile la preţ, disponibile mult mai curând decât s-a anticipat. Vor avea o viteză considerabilă

Uber şi NASA vor colabora pentru construirea unei maşini zburătoare

Proiectul AMBIŢIOS al companiei Toyota: doreşte să creeze o maşină zburătoare pentru Jocurile Olimpice din 2020 – VIDEO

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040