Home » Istorie » Hannibal, războinicul care a cucerit Alpii, dar nu şi Roma

Hannibal, războinicul care a cucerit Alpii, dar nu şi Roma

Publicat: 24.08.2018
În timpul celui de-Al Doilea Război Punic, Roma s-a confruntat direct cu Cartagina între anii 218-202 î.Hr. Eroul cartaginez Hannibal a uimit romanii prin călătoria sa prin Alpi alături de elefanţii săi, numele său fiind reamintit chiar de Napoleon mulţi ani mai târziu în timpul unei acţiuni similare de ''eliberare'' a Italiei.

Hannibal a devenit o figură istorică remarcabilă atât prin acţiunile sale de eliberare a italienilor din peninsulă, cât şi datorită distrugerii a 400 de oraşe şi uciderii a 300.000 de italieni, notează History Extra. 

În timpul victoriei sale supreme de la Cannae au fost ucise 48.000 de trupe inamice, acţiune studiată şi în prezent în academiile militare occidentale. Rata mortalităţii în timpul bătăliilor a fost estimată la 500 de vieţi pe minut. Însă chiar şi aşa, Hannibal nu a câştigat războiul. Adevăraţii eroi s-au dovedit a fi romanii. Dictatorul roman Fabius Maximus a reuşit să transforme acţiunile de apărare treptat în victorii printr-o campanie devastatoare în care tânărul comandant al legiunilor romane Publius Cornelius Scipio a invadat Africa şi a câştigat ultima mare bătălie în 202 î.Hr, la Zama. 

Sursa: Wikimedia Commons

În cei 20 de ani anteriori războiului, Cartagina se recupera treptat după pierderile suferite în Primul Război Punic prin campaniile din Spania. Tot din Spania avea să apară şi cel mai mare oponent al Romei. Tânărul Hannibal a traversat râul Ebro în iunie 218 î.Hr. cu 40.000 de trupe şi 37 de elefanţi. Apoi a urmat traversarea Pirineilor şi a fluviului Ron. Trupele sale erau în inferioritate numerică faţă de cele romane, iar în timpul călătoriei de pe malul îndepărtat al Ronului generalul roman Scipio nu îi considera capabil să ajungă în Italia. Un alt moment important a fost reprezentat de traversarea Alpilor. Atunci când a ajuns pe câmpiile din Torino, trupele sale s-au redus considerabil, având doar 20.000 de infanterişti şi 6.000 de călăreţi, însă niciunul dintre elefanţi nu murise Deşi armata sa se înjumătăţise, Hannibal a reuşit să câştige una dintre luptele cu romanii de pe râul Po. Unul dintre secretele succesului său a fost recrutarea galilor din nordul Italiei, un alt inamic al romanilor. Cu o armată formată din africani, spanioli şi gali, Hannibal era conştient de iminenţa unui complot împotriva sa. Astfel bărbatul purta deseori peruci atunci când se afla în tabără pentru a se deghiza. Desigur era dificil pentru acesta să treacă neobservat deoarece îşi pierduse un ochi în timpul călătoriei prin mlaştinile de lângă râul Arno. 

Până atunci, Hannibal îşi pierduse toţi elefanţii, doar şapte dintre ei reuşind să înfrunte gerul iernii, însă Hannibal nu i-a mai folosit niciodată în luptă.  

Ulterior, în august 216 î.Hr., Hannibal a obţinut cea mai importantă victorie a sa, la Cannae (în sud-estul Italiei), conducând o armată formată din 50.000 de trupe împotriva armatei romane alcătuite din 87.000 de trupe. După o zi de măcel, cartaginezul, Maharbal l-a sfătuit pe Hannibal să meargă direct către Roma. Dar Hannibal a decis să obţină succesul în sud prin ruperea alianţei dintre puternicul stat Capua şi Roma. Trupele sale au rămas în timpul iernii în Capua, oraş faimos pentru bogăţiile din el. Moraliştii au susţinut că această perioadă i-a schimbat percepţiile lui Hannibal, dar nu a fost luxul adevărata problemă, la bază aflându-se acţiunile politice. 

Probleme politice

Sursa: Wikimedia Commons

Atunci când a pătruns în Italia, Hannibal a oferit libertate italienilor. Problemele sale, spunea Hannibal, nu erau cu italienii, ci cu Roma.  Acesta îşi dorea ca prin acţiunile sale să poată distruge alianţele Romei din zona Italiei. Fratele său, Mago, a fost trimis la sud pentru a elibera oraşele greceşti. Deşi considera că oraşele eliberate îl vor ajuta în timpul cuceririi Romei, Hannibal nu a obţinut susţinere din partea lor. 

În 215 î.Hr. în timp ce Hannibal îşi consolida trupele, şansele victoriei pentru romani scădeau considerabil, o mare parte din Tarentum a fost asimilată de Cartagina. Însă din 214 î.Hr. romanii deţineau suficiente teritorii italieneşti pentru a putea bloca furnizarea proviziilor către trupele inamice. Din acest moment, controlul romanilor asupra mărilor a devenit crucial, atât în Italia, cât şi în Spania. Pe uscat, Fabius Maximus a insistat ca recoltele să fie distruse şi ca bătăliile să nu fie purtate după regulile lui Hannibal. După anul 212 î.Hr. Publius Scipio a fost numit comandant al trupelor romane. Tânărul de doar 20 de ani s-a dovedit a fi un geniu, era adorat de trupele sale, dar şi de zei. Totodată, în Italia, Fulvius Placcus reuşea să recâştige Capua. 

În vara anului 207 î.Hr. fratele lui Hannibal a reuşit să aducă noi trupe şi elefanţi în Italia. Însă planurile sale au fost interceptate, fiind înfrânt de trupele romane pe coasta estică a Italiei. În 205 î.Hr.,  tânărul Scipio a traversat Sicilia, a antrenat o nouă cavalerie şi a navigat către Africa în 204 î.Hr. În timpul campaniei din Spania s-a aliat cu prinţul din Africa de Nord, Masinissa din Numidia. Pe pământ african trupele sale au obţinut cei mai valoroşi aliaţi, iar în 202 î.Hr. Hannibal este înfrânt la Zama. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase