Tehnologia CRISPR are capacitatea de a modifica ADN-ul şi poate şterge genele defectuoase, care aduc cu sine bolile ereditare sau genetice. Astfel, CRISPR îmbunătăţeşte funcţiile biologice sau chiar poate modifica genele pentru a crea o nouă clasă de oameni, scrie Futurism.
Conform MIT, studiul a fost condus de Shoukhrat Mitalipov, cercetător la Oregon Health and Science University. Deşi detaliile sunt încă puţine, sursele precizează că proiectul a implicat modificarea ADN-ului în embrionii cu o singură celulă. Mai mult decât atât, se crede că Mitalipov a doborât recordul în două situaţii: în numărul de embrioni folosiţi în experimente şi este primul cercetător care a demonstrat că este posibil să corectezi genele defectuoase într-o manieră sigură şi eficientă.
Acest studiu este foarte important, pentru că deşi a apărut de mai mulţi ani, CRISPR este încă o unealtă nouă – care poate aduce consecinţe nedorite. Aşa cum a arătat o lucrare recentă publicată în Nature Methods, CRISPR-Cas9 poate duce la mutaţii neintenţionate. Totuşi, rezultatele acestui studiu au fost puse la îndoială de alţi cercetători.
Important de menţionat este şi că niciunul dintre embrioni nu a fost lăsat să se dezvolte mai mult de câteva zile, iar echipa nu a avut nicio intenţie să le planteze în pântece. Acest lucru se datorează legislaţiei şi nu tehnologiei. În Statele Unite, toate eforturile de a crea un om modificat genetic au fost respinse de Congres, interzicând orice experiment similar.
Totuşi, potenţialul tehnicii este imens – poate duce la elaborarea unui nou tratament împotriva cancerului şi chiar poate înlocui antibioticele, creând o imunitate genetică la diferite bacterii şi virusuri.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Premieră mondială! Gene modificate printr-o metodă revoluţionară, testate pe oameni
O nouă tehnică INEDITĂ care ”programează” celulele poate duce la vindecarea tuturor bolilor