Home » Cultură » 4 iulie, ziua Statelor Unite ale Americii, în istorie şi cinematografie

4 iulie, ziua Statelor Unite ale Americii, în istorie şi cinematografie

4 iulie, ziua Statelor Unite ale Americii, în istorie şi cinematografie
Publicat: 04.07.2017
Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, prin care 13 colonii britanice şi-au declarat independenţa faţă de Regatul Unit al Marii Britanii, a fost redactată de Thomas Jefferson, cel care avea să devină al treilea preşedinte al SUA, şi a fost ratificată de Congres la 4 iulie 1776.
Cel puţin una dintre frazele din Declaraţia de Independenţă a făcut istorie: „(…) toţi oamenii au fost creaţi egali şi au fost înzestraţi de Creator cu unele drepturi inalienabile, printre care dreptul la viaţă, la libertate şi dreptul de a-şi căuta fericirea.”
 
Dar cum istoria se mişcă greu, de la data adoptării Declaraţiei de Independenţă şi până la abolirea sclaviei în Statele Unite (printr-un amendament adus Constituţiei, după încheierea Războiului de Secesiune, 1861-1864) au mai trecut aproape 100 de ani. Ţiganii-sclavi din Ţările Române fuseseră sloboziţi la anul 1855 (atât ţiganii care erau în proprietatea unui stăpân, cât şi cei „ai nimănui”, aflaţi în proprietatea statului).
 
După încheierea celui de-al doilea Război mondial, Adunarea Generală a ONU a adoptat, la anul 1948, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, unde se regăsesc şi idei cuprinse în Declaraţia de Independenţă de la 1776, informează Mediafax.
 
Astfel, la Articolul 1, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului spune că „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi…” Iar la Articolul 3, stă scris: „Orice fiinţă umană are dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei sale”. Cum se observă, diferenţa dintre Declaraţia de Independenţă şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului o face conceptual de „fericire”, care nu mai este menţionat în documentul de la 1948, fiind înlocuit cu acela al „securităţii personale”.
 
O coincidenţă face ca trei dintre primii preşedinţi americani (din cei 45, inclusiv Donald Trump, câţi a avut America) au murit la data de 4 iulie: John Adams, al doilea preşedinte, după George Washington, a murit la 4 iulie 1826. În aceeaşi zi şi tot în 1826 a murit şi Thomas Jefferson, cel de-al treilea preşedinte american.
 
Cel de-al cincilea preşedinte al SUA, James Monroe, a murit tot la 4 iulie, dar în anul 1831.
 
Dar, tot la 4 iulie, s-a înregistrat şi naşterea celui de-al treizecilea preşedinte american: Calvin Coolidge, în anul 1872.
 
4 iulie în cinematografie
 
Dacă e să credem siturile de specialitate, în jur de 200 de producţii cinematografice hollywoodiene au legătură cu Ziua Independenţei. Dintre acestea, am selectat câteva dintre cele mai relevante.
 
Şi nu vom începe cu producţia SF atât de cunoscută, „Ziua Independenţei”, ci cu astăzi ceva mai neglijatul „Născut pe 4 iulie”, producţia din 1989 regizată de Oliver Stone, cu Tom Cruise în rolul principal. Este povestea unui veteran din Vietnam, Ron Kovic, care a şi colaborat cu Stone la scenariu, şi a transformării tânăr idealist care ţinea musai să lupte cu comuniştii din Vietman într-un activist împotriva războiului. Filmul a câştigat premiile Oscar pentru regie şi montaj, dar la categoria „cel mai bun film” a fost preferat „Driving Miss Daisy”, iar la „cel mai bun actor” Daniel Day-Lewis. Cu toate acestea, unii spun că în acest film avem de-a face cu cea mai bună performanţă a lui Tom Cruise.
 
„The Independence Day” este un blockbuster clasic, realizat impecabil pentru un an – 1996 – în care calculatoarele încă nu erau la putere în lumea efectelor speciale. Regizorul Roland Emmerich şi actorii Will Smith, Jeff Goldblum şi Bill Pullman au luptat din greu cu tehnologia superioară a invadatorilor extratereştri dotaţi cu o tehnologie superioară, dar lipsiţi de îndârjirea pământenilor şi de un pilot din acelaşi război din Vietnam care să renunţe la băutură şi să se sacrifice pentru binele Terrei. Nu putem fi prea entuziasmati de urmarea din 2016, „Independence Day: Resurgence”, regizat de acelaşi Emmerich, cu Liam Hemsworth, Jeff Goldblum, Bill Pullman şi Maika Monroe, mult prea dependent de tehnologie şi prea lipsit de vigoarea precedentului film.
 
Marele rechin alb din Jaws (1975, Steven Spielberg, cu Roy Scheider, Robert Shaw şi Richard Dreyfuss) atacă în weekendul de 4 iulie, iar ucigaşul în serie Zodiac, din filmul cu acelaşi nume (2007, regia David Fincher) atacă pentru prima oară la aceeaşi dată. O anume masă, la care participă, în „Hannibal” (2001, Ridley Scott) Hannibal Lecter, Clarice Starling şi Paul Krendler (Anthony Hopkins, Julianne Moore, respectiv Ray Liotta) are loc tot pe 4 iulie.
 
4 iulie a fost şi data de lansare pentru destul de multe filme de acţiune, cum este Spider-Man (2004), Transformers: Dark of the Moon (2011), Man in Black (1997), Despicable Me 2 (2013), Transformers (2007) sau War of the Worlds (2005).
 
Latura patriotică a zilei de 4 iulie apare într-o formă sau alta în „The Patriot”, a lui Mel Gibson, în miniseria TV „John Adams”, cu Paul Giamatti, în „The Crossing” (2000, Robert Harmon, cu Jeff Daniels), despre vestita traversare a râului Delaware de către George Washington sau în musicalul „1776” (1972, regia Peter Hunt, cu William Daniels, Howard Da Silva şi Ken Howard).
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Ceaușescu la vânătoare de mufloni: „A fost un adevărat infern”
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
Mințile noastre ar procesa limbajul la fel ca Inteligența Artificială
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
De ce azbestul încă apare în unele produse cosmetice?
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu gest
Ignaz Semmelweis: Pionierul igienei moderne și Salvatorul Mamelor. Cum a schimbat un medic istoria medicinei cu un simplu ...
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Oamenii de știință au creat cele mai subțiri spaghete din lume
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un război nuclear
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii
Uber a lansat opțiunea XXL
Uber a lansat opțiunea XXL
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Ionel Brătianu, regele neîncoronat care a condus România din umbră şi s-a iubit cu nora lui Cuza şi cu Regina Maria
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Orașul din România în care va fi construită o fabrică de baterii de 50 de milioane de euro
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Misiunea spațială Hera a primit un asistent AI „prietenos”
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Într-o biserică din Elveția, holograma lui Iisus oferă sfaturi credincioșilor
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li se vor da răspunsuri”
Rebecca Lee Crumpler, prima femeie de culoare medic. „Cu siguranță, dacă femeile nu pun întrebări medicilor, nu li ...
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia deja în 1913”
România în Al Doilea Război Balcanic. „Am avut norocul să dăm peste bulgari istoviți, altfel înregistram Turtucaia ...
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
O nouă teorie a dezvăluit forma fotonilor
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor